Vrand probabil sa dreaga busuiocul ordonantei de urgenta prin care s-a autorizat de catre Guvern introducerea unor cerinte de participare la licitatiile pentru autostrazi care i-au scos practic din joc pe constructorii romani, un oficial de la Bucure
Vrand probabil sa dreaga busuiocul ordonantei de urgenta prin care s-a autorizat de catre Guvern introducerea unor cerinte de participare la licitatiile pentru autostrazi care i-au scos practic din joc pe constructorii romani, un oficial de la Bucuresti a lansat explicatia ce a reusit doar sa arunce si mai mult gaz pe foc. Cica definitivarea cerintelor de participare la licitatie, respectiv inasprirea lor, ar fi fost intreprinsa de consultantii angajati exact pentru acest lucru, la recomandarea bancilor ce finanteaza proiectul. Mama mia! Vasazica, Romania a platit consultanti straini care au recomandat Guvernului sa nu mai lucreze cu firme romanesti, ci numai cu companii straine! Si Guvernul s-a conformat fara sa cracneasca, pentru ca asa ar fi spus bancile, si ele tot straine! Evident insa, numai banii sunt romanesti! Dar ce mai conteaza, caci sunt ai fraierului de contribuabil.


Daca te lasa cumva fierea sa nu dai afara ce ai mancat, atunci poti sa analizezi mai atent situatia si sa vezi ca lucrurile sunt mult mai grave decat apar, pentru ca explicatia cu pricina sugereaza nici mai mult, nici mai putin ca acordarea mult cantatelor fonduri europene pentru dezvoltarea Romaniei nu reprezinta, cel putin in componenta lor pentru infrastructura, decat o forma de "privatizare" a unor bani publici. Parasesc Vestul ca bani publici si, sub masca ajutorarii Romaniei, sunt receptati aici de firme private vest-europene, care isi finanteaza astfel propria expansiune cu bani publici!


De fapt insa, prevederile noii ordonante nu fac decat sa parafeze ceea ce in domeniul cu pricina exista de mult, iar ceea ce se intampla aici nu face decat sa reprezinte ilustrativ situatia pe ansamblul economiei: halcile mari din achizitiile publice, indiferent de segmentul economic, hranesc companii straine.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.