Succesorul "Nasului" mafiei siciliene a fost capturat de politia italiana inainte sa fi ajuns "capo di tutti capi". Fugar de aproape zece ani, Lo Piccolo le-a cazut in maini carabinierilor ieri-dimineata.

Salvatore Lo Piccolo, despre care politia italiana crede ca urma sa ii succeada "Nasului" mafiei siciliene Bernardo Provenzano, aflat acum in inchisoare, a fost arestat ieri-dimineata, in apropiere de Palermo, scrie presa din Peninsula. Impreuna cu Lo Piccolo, supranumit "mana dreapta" a lui Provenzano, a fost arestat si fiul sau, Sandro.


PERICULOSII. Lo Piccolo, care se apropie de 60 de ani, este un gangster condamnat la inchisoare pentru crima. Dupa condamnarea din 1998, el a reusit sa se ascunda de autoritatile italiene pana ieri. O data cu prinderea sa si a fiului sau, locurile 15 si 16 de pe "lista celor mai periculosi fugari", tinuta de Ministerul de Interne italian, au fost "bifate", dupa cum a declarat un purtator de cuvant al institutiei. Alti doi mafioti, Andrea si Adam Gaspar Pulizzi, au fost capturati de politia italiana in vila Giardinello, in apropiere de Palermo. Vila era o locatie conspirativa a mafiei, unde cei patru tineau o intrunire secreta, aflata in plina desfasurare cand politistii au intervenit si i-au capturat. Pe Lo Piccolo l-au ridicat chiar in momentul in care incerca sa ascunda in toaleta mesaje pentru complicii sai, scrise pe hartie igienica. "Arestarile de astazi au marcat o zi extraordinara pentru democratia italiana si pentru lupta antimafia", a afirmat Francesco Forgione, presedintele Comisiei antimafia. Dupa Provenzano, Lo Piccolo si fiul sau sunt cei care au refacut relatiile cu mafia din Statele Unite, a explicat Forgione, mentionand ca Lo Piccolo controla "investitii in constructii, magazine Mall, exporturile si importurile anumitor companii". El preluase toate aceste afaceri ale mafiei de la "Nasul" Cosei Nostra, Provenzano, care a fost arestat in 2006, intr-o ferma dezafectata din orasul sau natal, Corleone, din Sicilia.