Cele cinci confederatii sindicale - CNS "Cartel ALFA", BNS, CNSLR "Fratia", CSDR si CSN "Meridian" - au declansat, ieri, conflictul de munca, nemultumite
ca angajatorii nu au stabilit salariul minim pe economie pentru anul urmator, dupa ce ofer
Cele cinci confederatii sindicale - CNS "Cartel ALFA", BNS, CNSLR "Fratia", CSDR si CSN "Meridian" - au declansat, ieri, conflictul de munca, nemultumite
ca angajatorii nu au stabilit salariul minim pe economie pentru anul urmator, dupa ce oferta patronatelor, de 480 de lei, a fost respinsa de reprezentantii salariatilor.
Sindicalistii mai reclama ca Guvernul a stabilit salariul minim pe economie pe 2008 la nivelul de 450 de lei, cu doar doi la suta mai mare decat salariul minim prevazut prin contractul colectiv de munca de anul trecut, desi se angajase in 2006, in fata Parlamentului, la un nivel al salariului minim de 654 de lei in 2008.
Sindicatele au trimis organizatiilor patronale o notificare, la care acestea sunt obligate sa raspunda in cel mult 48 de ore, termen dupa care confederatiile se pot adresa Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale pentru a cere concilierea. In cazul ca nici prin conciliere nu se ajunge la un rezultat, sindicatele vor declansa o greva de avertisment si apoi pe cea generala.
Salariul minim pe 2008, tema conflictului
"In Romania este pentru prima oara cand se poate ajunge la greva generala la nivel national. Niciodata nu a fost parcursa calea procedurala pana la acest pas definitiv. Acum se poate ajunge, din cauza ca patronatele nu au facut o oferta asumata in ceea ce priveste salariul minim la nivel national pe 2008. Noi am inceput cu 700 de lei, am redus la 650 de lei, dar ei au venit doar cu pareri personale, de la 460 la 480 de lei, cu jumatate de gura, dar nu putem accepta mai putin de 540 de lei", a precizat Ovidiu Jurca, vicepresedintele BNS, la conferinta de presa de ieri. In doua zile, patronatele trebuie sa raspunda pozitiv sau negativ notificarii sindicatelor, in caz contrar reprezentantii angajatilor urmand sa ceara, intr-un termen de sapte zile, concilierea de la Ministerul Muncii. Daca nici concilierea nu are nici un rezultat, sindicalistii vor declansa greva de avertisment de doua ore la nivel national, iar dupa alte cinci zile greva generala, a precizat Jurca.
Nicolae Cretu, vicepresedintele CSDR, a spus ca organizatia nu va semna un contract colectiv care prevede un salariu minim la nivel national mai mic de 700 de lei, respectiv 60% din salariul mediu pe economie. Valentin Mocanu, secretarul general al CNSLR - Fratia, a afirmat ca patronatele nu mai vor sa negocieze un salariu minim cu sindicatele, dorind sa lase negocierea libera la nivelul unitatilor, dar acest lucru ar incuraja evaziunea fiscala, pentru ca toti angajatii unei firme (de la portar la director general) ar avea, in contract, acelasi salariu minim.
Luni, la negocieri
Ministrul Muncii, Paul Pacuraru si cel al Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, au anuntat ca se vor intalni, luni, cu delegatii confederatiilor sindicale reprezentative la nivel national pentru a discuta, in special, pe tema stabilirii salariului minim pentru anul viitor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, la finalul intalnirii, cei doi demnitari vor prezenta opiniei publice concluziile intalnirii, precum si modalitatile gasite pentru solutionarea acestei probleme.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.