Manastirea Almas din judetul Neamt adaposteste o cruce din lemn inedita, care, pe langa reprezentarea frontala a crucificarii si cea de pe verso a Acoperamantului Maicii Domnului, cuprinde intr-un tot alte 38 de reprezentari ale simbolului central al
Manastirea Almas din judetul Neamt adaposteste o cruce din lemn inedita, care, pe langa reprezentarea frontala a crucificarii si cea de pe verso a Acoperamantului Maicii Domnului, cuprinde intr-un tot alte 38 de reprezentari ale simbolului central al mai multor spiritualitati, sculptate pe suprafata laterala si explicate intr-un inscris separat.
Calugarul Teodor de la aceasta manastire a facut o adevarata pasiune pentru cruce, atat ca forma imbracata de-a lungul vremurilor, cat si ca semnificatie spirituala a termenului crestin. Autodidact dotat cu multa rabdare si nu neaparat cu talent, dupa cum marturiseste calugarul, acesta a deprins cu tenacitate arta sculptarii lemnului. Pe crucea din stejar cu aplicatii din par care impodobeste agheasmatarul de langa biserica manastirii poate fi vazuta atat stravechea zvastica, dar si mai recentul simbol hippy "flower power".
Ordonarea simbolurilor tine seama de o anumita cronologie, punctul de inceput fiind crucea Mu. "Crucea din stema continentului Mu, disparut acum 12.500 de ani in Oceanul Pacific, inseamna 'Imparatie>>. Este cel mai vechi simbol al 'celor patru mari forte>>, care s-a descoperit pe placile Nacaal cu o vechime de 70.000 de ani si este reprezentat ca o cruce simpla, cu laturile egale, inscrisa intr-un cerc", explica parintele Teodor. Urmeaza crucea Tau, crucea egipteana (Ankh), crucea statuita din Cipru, crucea malteza, crucea de Lorena, patriarhala, crucea latina, crucea papala, crucea Patriarhiei Romane, crucea ruseasca. In lucru, calugarul Teodor are un proiect mult mai amplu: o cruce bazata pe numarul zilelor din an, realizata din 365 de casete din esente de lemn diferite, pe care sa reprezinte toate semnificatiile crestine ale termenului, care, prin extensie, desemneaza toate formele de sacrificiu, speranta, iubire, victorie.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.