La 19 septembrie 2007, premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, s-a aflat la Sofia unde a participat la deschiderea reprezentantei Mobexpert din capitala Bulgariei. Cu aceasta ocazie, premierul roman s-a intalnit cu omologul sau bulgar Serghei Stanisev, cu care a discutat problemele de cooperare bilaterala. La sfarsitul dejunului de lucru oferit de premierul bulgar, Tariceanu a aratat ca problemele cu care se confrunta cele doua tari sunt asemanatoare. "Problemele noastre au fost similare, de la componenta de pre-aderare la cea de post-aderare. As spune ca ne confruntam cu aceleasi probleme, dar si cu aceleasi dezastre naturale", a afirmat Tariceanu. El a subliniat ca este de datoria celor doi demnitari sa incerce "ca relatiile politice sa ajute la dezvoltarea relatiilor economice". Cu aceasta ocazie, premierului bulgar i-a fost transmisa o scrisoare in care etnicii romani din Bulgaria se plang de greutatile intampinate, scrisoare din care reproducem principalele fragmente in randurile ce urmeaza. Intertitlurile apartin redactiei.
Asimilarea romanilor
In ciuda existentei romanilor (vlahilor) de cateva mii de ani in Bulgaria si a loialitatii lor fata de legislatia si Constitutia bulgara, consideram ca impotriva acestora a fost aplicat procesul de asimilare din partea mai multor guverne. Fapt care reiese si din statisticile realizate in Bulgaria.
Credem ca, in calitate de cetateni ai Republicii Bulgaria, respectiv ai Europei, este inadmisibil ca noi romanii (vlahii) sa nu avem posibilitatea sa invatam limba materna in scoli, conform legislatiei Bulgariei si a principiilor europene cuprinse in Conventia-cadru privind protectia minoritatilor nationale.
Ne manifestam dorinta, in acord cu cea a parintilor si a copiilor din etnia noastra, sustinuta cu semnaturi din partea parintilor, pentru invatarea limbii materne in scoli. Solicitam sprijinul dumneavoastra in vederea introducerii invatamantului in limba romana in localitatile cu populatie predominant romaneasca, acolo unde exista cereri in acest sens, precum si deschiderea unui liceu pentru invatarea limbii romane la Vidin, care este si centrul geografic al celor treizeci si doua de sate cu populatie predominant romaneasca (vlaha).
Prin acest act, avem ca scop stoparea procesului de asimilare si, in acelasi timp, contam pe dumneavoastra si noua gandire europeana in statul nostru, in vederea respectarii cerintelor etniei noastre de a-si conserva propria ei valoare etnica si culturala.
Respect, nu "integrare"
Din raspunsurile multiple ale scrisorii noastre din partea unor institutii de stat, constatam ca ne lovim mereu de termenul "integrarea" minoritatilor. Aici, probabil aveti in vedere unele minoritati care au fost izolate din comunitate, precum rromii. In cazul nostru, al minoritatii romane din Bulgaria, situatia este diferita, deoarece noi - care facem parte din minoritatea romana (vlaha) - credem ca suntem destul de bine integrati si, ca exemplu, va amintim de numerosi mari savanti si politiceni din ultimele decenii. Prin urmare, integrarea nu este o prioritate pentru noi, noi avem nevoie sa ni se asigure cadrul propice pastrarii noastre ca si etnie si dorim sa fie oprit procesul de asimilare, deoarece suntem convinsi ca acesta exista inca si continua sa-si faca victimile absurde.
Aceasta ar trebui sa fie politica statului. In ceea ce priveste minoritatile nationale, statul ar trebui sa ajute minoritatile sa-si pastreze valorile, nu sa le integreze si, ca sa fiu mai exact, este vorba de minoritatile care nu au nevoie de integrare.
Tratament superficial
In scrisoarea de raspuns a Consiliului Ministerial, la pagina a doua scrie "in Republica Bulgaria, Conventia-cadru trebuie sa fie aplicata tuturor cetatenilor, care au ales sa fie tratati ca parte dintr-o anumita comunitate etnica, religioasa sau lingvistica".
Va asigur ca, si in acest caz, problema se trateaza superficial si unilateral. Noi nu dorim sa fim tratati si integrati, ci tocmai invers, adica sa fim primiti ca o parte din societatea bulgara. Prin termenul tratati noi intelegem ca am fi supusi unor relatii mai speciale, dar discriminarea, chiar si pozitiva, produce urmari negative in societate si chiar cei care sunt supusi la discriminare pozitiva nu o doresc. Ca exemplu: populatia de culoare din SUA. In statul nostru, discriminati pozitiv erau rromii, iar acum vedem urmarile negative prin refuzul lor de a-si plati curentul in cartiere etc.
Reprezentantii Ministerului Culturii sunt ferm convinsi ca in Republica Bulgaria nu exista romani. Domnii probabil nu stiu sau nu sunt bine informati, dar pentru aceasta noi nu avem nici o vina.
Chiar si in raportul Republicii Bulgaria catre Consiliul Europei se vorbeste de populatia tracica. In Preambul se mentioneaza ca populatiile slava si tracica se aflau pe teritoriul acesta cand a venit Han Asparuh cu bulgarii din Asia si ca aici s-a format mai tarziu statul bulgar, dar din istorie stim ca slavii au venit pe aceste meleaguri mai tarziu. Pamantul nostru a fost populat de traci, fapt ce apare si in izvoarele istorice grecesti, fiind intarit si in zilele noastre, cand zilnic se fac descoperiri arheologice ca dovada a existentei acestora.
Etnia romana s-a format din traci si romani, asa ca populatia tracica autohtona este formata aici, respectiv, noi etnicii romani (vlahi) existam. Graiul care se vorbeste in regiunea Vidinului si de-a lungul Dunarii este caracteristic regiunii in care este utilizat, dar acest lucru nu inseamna ca nu este romanesc (vlah), precum incearca sa ne convinga unii. Mentionam ca in regiunea Vidin exista 32 de sate cu masa compacta romaneasca, iar acest fapt se poate dovedi stand de vorba cu populatia respectiva.
Presedinte AVE Dr. I. F. Gheorghiev