Titlul, poate cam pretentios, dar perfect real, apare pe co­perta celei mai recente carti scrise de Henry Petroski, profesor de inginerie civila si popularizator. Ce s-ar putea spune despre un inginer membru in 24 de asociatii profesionale de prima mana, autor a 14 carti, analist al atentatului din 11 septembrie 2001? Textul asta incepe sa sune ca primul paragraf din "Love Story". Regre­tabil, dar usor de corectat.  Petroski este in primul rand un mare povestitor. Subiectele sale, incepand cu rolul erorii si al esecului in succesul unui proiect si ajungand pana la scobitoarea mai sus pomenita, au farmecul ineditului descoperit in banal, in cotidian. Cine a mai scris oare despre lucruri indispensabile, dar considerate de la sine intelese, cum ar fi lanterna, creionul, chiuveta sau clanta de la usa? Istoria si evolutia creionului reprezinta doar unul dintre exemple. Aparut prin secolul al XIV-lea, pe cand nu era decat o bagheta de grafit infasurata in sfoara, creionul ajunge sa fie astazi produsul unei tehnologii cu adevarat de varf. Pare foarte simplu, dar el nu mai este de multa vreme un obiect artizanal, nimeni nu l-ar putea fabrica la el acasa, chiar daca ar avea la dispozitie si lemnul, si grafitul, si vopseaua. Un subiect mult mai serios este prabusirea celor doi zgarie-nori World Trade Center dupa atentatul terorist din 11 septembrie. "In prima secventa vazuta la televiziune, unul dintre turnuri era lovit de un avion, relativ aproape de acoperis. A inceput sa arda. Cred ca era acolo destul combustibil de aviatie pentru a se ajunge la temperaturi ridicate", ne spune autorul. "Intre timp, un al doilea avion a lovit celalalt turn, mult mai jos. A izbucnit inca un incendiu." In continuare, Petroski ne informeaza ca "structura de otel a cladirilor nu poate suporta incendiile de lunga durata. Focul a inmuiat otelul si a declansat un fel de reactie in lant, imposibil de oprit. Cladirile s-au prabusit pe verticala, ca in cazul unei demolari controlate". Detaliu suplimentar, unul dintre teroristi, Mohammed Atta, care a orchestrat atacul criminal, era inginer, specialist in structuri de rezistenta. Prilej de a reveni in forta la teoriile conspiratiei. Constructia celebrului baraj de la cele trei stramtori ale fluviului Yangtze este relatata in termeni uneori de-a dreptul poetici. La fel si fanteziile arhitecturale, dublate de o rafinata intelegere a stiintei materialelor, ima­ginate si cladite de Santiago Calatrava, precum "sucursala" din Bilbao a Muzeului Guggenheim. Dar dupa atatea binemeritate succese, masivul (443 de pagini!) tom dedicat scobitorii a fost primit cu mari rezerve. Ziaristul Joe Queenan il ataca nemilos pe Hanry Petroski, pe care il acuza ca merge prea departe cu banalitatea obiectelor studiate. El nu se lasa cuce­rit de povestea imparatului roman Nero, care aparea la petreceri cu o scobitoare de argint intre dinti. Nu-l intereseaza deloc povestea tragicei morti a scriitorului Sherwood Anderson, provocata de inghitirea unui fragment de scobitoare. Chiar daca scobitul in dinti este considerat de specialisti ca fiind unul dintre cele mai vechi obiceiuri umane, poate cel mai vechi, chiar daca prima scobitoare ar putea avea venerabila varsta de doua milioane de ani, criticul refuza sa recunoasca valoarea cartii. La urma urmei, spune el, scobitoarea nu rezista comparatiei cu mult mai tanara furculita (nici cu lingura) si e departe de importanta calculatorului sau a iPod-ului. O fi ea mai interesanta decat capsa sau garnitura de cauciuc, dar paleste pe langa surub si piulita. Nu are farmecul antropologic al perucii si corsetului si nici seriozitatea armurii sau importanta istorica a scarii de sa sau a siretului de pantof. Putin ne pasa ca primele cutii cu scobitori purtau mesaje legate de pericolul imitatiilor vandute pe sub mana sau ca produsele norvegiene din secolul al XIX-lea erau prezentate pe un suport in forma de broasca testoasa. Subiectul, ne asigura Queenan, care reuseste sa scrie trei pagini de pamflet antiscobitoare, nu merita atata bataie de cap. Cartea are oarecare succes, poate si fiindca unii cititori o considera o satira la adresa eruditiei exagerate. Cat despre interdictiile legate de bunele maniere... Acum multi ani m-am bucurat de povestirea unui celebru grafician, care, negasind scobitori pe masa unui restaurant din Elvetia, si-a confectionat una dintr-un chibrit. Un ospatar aparut langa masa lui i-a explicat unde se afla toaleta pentru barbati.