Elvetianca a fost testata pozitiv cu cocaina si a luat decizia sa se retraga din tenisul profesionist, desi are doar 27 de ani.

Inmultirea cazurilor de dopaj, in urma cu citiva ani, si banuiala ca asociatiile profesioniste ATP si WTA musamalizeaza multe dintre ele au fost primele semne care au aruncat suspiciuni asupra "sportului alb". Au urmat, in 2003, acuze ale caselor de pariuri privitoare la meciurile trucate din tenis, printre numele vehiculate in acest scandal figurind si cel al lui Andrei Pavel, al carui abandon in primul tur al Australian Open, in fata italianului Renzo Furlan, li s-a parut multora suspect. Ofensiva impotriva mafiei pariurilor a devenit acerba in aceasta vara, cind, la inceputul lui august, Nikolai Davidenko a abandonat la scorul de 6-2, 3-6, 1-2, in fata unui argentinian mult mai slab cotat, pe care s-au pariat sume imense, inclusiv cind rusul domina autoritar jocul.

Acum, tenisul s-a acoperit de o noua rusine, marea jucatoare elvetiana Martina Hingis fiind sub investigatii dupa ce a fost testata pozitiv, cu cocaina, la turneul de la Wimbledon, unde s-a oprit in turul al treilea. "Aceasta banuiala este atit de teribila incit am decis sa ma retrag. Stiu ca nu m-am dopat si ca sint nevinovata. Sint ingrozita de droguri. Din aceasta cauza, dar si a problemelor de la sold si a virstei, am decis sa ma retrag", a anuntat Hingis, care are doar 27 de ani si se afla la a doua retragere din tenis, ea abandonind activitatea sportiva si in perioada 2003 - 2006.

Cistigatoare a cinci turnee de Grand Slam si fosta numarul unu mondial, elvetianca, incriminata si de proba B, a ales sa fuga de judecata ATP, argumentind si ca nu doreste ca numele sa-i fie tirit in scandaluri din circuitul profesionist. Intr-o conferinta de presa sustinuta la Zürich, Martina Hingis a precizat ca a refacut testul, din proprie initiativa, si acesta a fost negativ. De asemenea, a precizat ca avocatii sai au gasit mai multe nereguli in procedura de testare, ea sustinindu-si nevinovatia pe baza argumentului ca i-a fost falsificata proba de urina.

Davidenko n-are voie sa piarda In timp ce in lumea tenisului feminin se parea ca s-a deslusit misterul vesnicului zimbet de pe fata elvetiencei, la Paris, in circuitul ATP, rusul Nikolai Davidenko era incruntat si se simtea obosit si haituit. El a pierdut in optimile turneului francez, in fata lui Marcos Baghdatis, iar scorul 2-6, 2-6 l-a facut sa se teama ca va primi un nou avertisment, pentru lipsa de combativitate. Davidenko a mai fost amendat saptamina trecuta, cu suma de 2.000 de dolari, la turneul de la Sankt Petersburg, dupa ce a fost invins in turul secund, cu 6-1, 5-7, 1-6, de croatul Marin Cilici, considerindu-se ca a cedat prea usor al doilea si al treilea set. De remarcat totusi ca Davidenko este jucatorul cu cele mai multe meciuri sustinute in acest an, 79, el intrecindu-i din acest punct de vedere pe primii clasati in ierarhia ATP, Roger Federer si Rafael Nadal, cu 70 si, respectiv, 76 de partide disputate.

Martina Hingis vs Anna Kournikova

Martina Hingis vs Monica Seles