"Chagall, intre cer si pa­mant" - expozitia retrospectiva organizata de Fundatia "Pierre Gianadda" din Martigny, Elvetia, vizitata de zeci de mii de iubitori de arta - isi va inchide portile la 19 noiembrie. Data vernisajului nu
"Chagall, intre cer si pa­mant" - expozitia retrospectiva organizata de Fundatia "Pierre Gianadda" din Martigny, Elvetia, vizitata de zeci de mii de iubitori de arta - isi va inchide portile la 19 noiembrie. Data vernisajului nu a fost in­tam­plator aleasa. La 6 iulie 2007 se impli­neau 120 de ani de la nasterea artistului. In Bielorusia de astazi, la Vitebsk, intr-un cartier mar­ginas locuit de evrei saraci, se nastea Marc Chagall, cel care avea sa redimensioneze arta dupa masura geniului sau. Fundatia "Pierre Gia­nadda", din Elvetia, in coope­rare cu prestigioasa Ga­lerie Nationala Tretiakov din Moscova, Rusia, au deschis larg "fereastra" catre opera sa inega­labila, oferind lumii intregi, aflata in pasaj prin Martigny, un univers fantastic, suspendat "intre cer si pamant". Timp de patru luni, publicul acestei expozitii a putut descoperi mai multe fatete ale artistului, unele dintre ele putin cunoscute. Expuse pentru prima oara in 1991 la Expozitia "Chagall in Rusia", cele sapte panouri sce­nografice de la Teatrul Evre­iesc din Moscova (lucrate in 1920), restaurate gratie sustine­rii Fun­datiei "Pierre Gianadda", au constituit de aceasta data centrul solar al expozitiei. E dificil sa redai in scris acea senzatie ca ti-ai pierdut suflul, pe care o ai ca pri­vitor dinaintea magnificelor lucrari, unele de doi-trei metri latime si sase-sapte metri lungime, lucrate in tempera, guasa si argila alba, pe panza. "Muzica", "Dansul", "Teatrul", "Literatura", "Amorul pe scena" sunt nu doar titluri de lucrari, ci teme pe care Chagall le-a explorat neincetat, alaturi de altele precum "Pamantul natal", "Cuplul" si "Zborul". "Daca viata curge imba­tabil catre un sfarsit, noi dorim pe a noastra sa o coloram cu iubire si speranta" - spunea artistul. Iar in centrul vietii sale, ca si in inima operei lui, sta Bella Rosenfeld, cea care i-a devenit sotie si muza si despre care se spune ca ar putea primi oricand titlul de "cea mai pictata sotie de artist din toate timpurile". Alaturi de ea, Chagall invata "sa conjuge" armonia sentimentelor impartasite, armonie pe care o regasim in panzele sale dedicate cuplului in zbor, precum in "Deasupra orasului" sau "Pro­menada".     "In Arta, ca si in Viata, totul este posibil, daca la baza se afla Dragostea" Marc Chagall "El traia deschiderea spre o lume libera, libera sa se miste si sa se bucure" Ida Chagall, fiica artistului


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.