Tensiunea pare a atinge conte maxime la Dinamo. Remiza inregistrata de "caini" la Urziceni, desi au jucat 48 de minute cu un om in plus pe teren, i-a enervat pe actionari, care se gandesc la inlocuirea lui Walter Zenga.
Italianul nu se poate baza pe faptul ca de cand pregateste pe Dinamo nu a pierdut nici un meci in campionat. Conducerea "cainilor" s-a debarasat de antrenori si cand echipa era pe prima pozitie a clasamentului. Directorul general al alb-rosilor a fost cat se poate de clar in ceea ce priveste obiectivul impus. "Daca in iarna nu suntem pe locul intai sau locul doi, nici pe Mourinho nu l-am mai pastra pe banca", a precizat Borcea.
Pentru prima data oficialul dinamovist a criticat jocul practicat de campioana Romaniei, in era Zenga, fiind nemultumit de stilul italian impus de tehnician. "Se vede mana unui antrenor adevarat la Urziceni. Noi jucam ca o echipa de liga a doua acum. Noi care dominam peste tot am ajuns sa fim acum, din caini, care faceam jocurile, niste catelusi. Din cauza jocului se intampla asta. E posibil sa nu ai nici o ocazie? Asta este. Este stilul italian in care trebuie sa te aperi. Nu o sa mai agreez mult acest stil italian", a atras atentia Borcea, care i-a dat un ragaz lui Zenga de zece zile, adica pana dupa meciul cu Rapid de la sfarsitul saptamanii viitoare, pentru a demonstra ca se poate bate in continuare cu sanse reale pentru titlu.
Criticile directorului general al FC Dinamo au fost acompaniate si de actionarul Vasile Turcu, fiind si el nemultumit de stilul lui Walter Zenga. "Nu este normal ca Dinamo sa nu poata marca timp de 100 de minute. Nu e treaba mea sa antrenez, nici nu pot face asta. Daca se continua in acest sens, opresc finantarea. Toti antrenorii care nu au rezultate sunt in pericol. Daca Zenga nu va avea rezultate, e in pericol si postul lui, e normal", a comentat Turcu.
Zenga nu s-a aratat foarte afectat de atacurile venite din partea conducerii, spunand ca Urziceniul are o echipa foarte buna. "Conducatorii spun ce vor ei, nu am ce sa le fac. Nu s-a schimbat nimic, desi mi se paruse asta", a precizat italianul.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro