Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Coman:Libertatea omului sau suveran peste tine insuti

"Omul poate ramane suveran in lumea care-l inconjoara cu conditia de a ramane suveran peste sine insusi".

Una din provocarile majore ale omului contemporan pare a fi aceea a libertatii individuale fara limite, exprimata prin dreptul la orice. Omul se crede indreptatit sa aiba tot ceea ce isi doreste. Legislatiile sunt "fortate" in directia indulcirii sau chiar a eliminarii celor mai multe dintre interdictii. Omul vrea si cere sa i se ingaduie orice. Cine si de ce, si in numele cui sa-i interzica ceva? Nu este el stapan pe sine? De ce n-ar putea face orice cu sine si cu viata sa? Revendicarea drepturilor umane a ajuns deja la dreptul omului de a-si lua viata. Se fac presiuni ca euthanasia - dreptul unui bolnav de a cere sa i se puna capat zilelor pe cale medicala, sa fie legiferata. Inainte de a fi legiferata, aflam din ziare ca euthanasia este deja aplicata, in domeniul vietii morale. Aproape ca nimeni nu mai indrazneste sa interzica ceva. Cele mai aberante lucruri, perversiuni diverse, ciudatenii de neinchipuit, de care pana mai ieri nici nu cuteza cineva a aduce vorba, acum au ajuns a fi dezbatute in public, in presa si in parlament.
Emanciparea de sub orice autoritate pare a fi una din aspiratiile presante ale omului contemporan. Omul pare obsedat de libertatea absoluta, pare a nu mai suporta ideea ca foarte multe lucruri "nu are voie sa le faca", "ii sunt interzise de lege", simtind ca toate acestea atenteaza la un dat al lui, care este dreptul de a face tot ceea ce vrea. Este vorba, fara indoiala, de o rabufnire a unei frustrari profunde a omului contemporan. Nu numai ca reclama libertatea si dreptul de a face tot ceea ce pofteste, dar se pare ca se afla si intr-un permanent pariu cu sine si cu societatea inconjuratoare, pentru a-si demonstra siesi si celorlalti ca este in masura sa faca tot ceea ce gandeste si doreste. Nu demult, ziarele relatau cazul unui criminal rus, care a ucis in cativa ani peste saizeci de oameni, fara sa urmareasca vreun beneficiu personal, parca numai pentru a-si demonstra ca poate sa faca acest lucru in ciuda tuturor legilor si autoritatilor care apara viata oamenilor. Arestat, in cele din urma, nu arata urma de regret pentru tot ceea ce facuse.
Pariul omului cu sine insusi pare a fi cel al atotputerniciei, al suveranitatii si, astazi,
s-ar parea ca acest pariu este castigat. Omul este in masura, are potentialul necesar sa distruga de mai multe ori intreaga planeta. Numai ca, sunt minuscule sansele ca, in cazul actualizarii acestui potential, el, omul, sa mai poata supravietui. Paradoxal, aspirand la suveranitate absoluta si investind fantastic de mult in aceasta directie, omul a ajuns sa fie terorizat de spectrul autodistrugerii, a ajuns, de fapt, sa fie stapanit de propriile lui creatii, de roadele propriei lui aspiratii spre suveranitate. Unde sa fi gresit el de a ajuns in situatia aceasta disperata? Si care sa fie raspunsul Bisericii, al Sfintei Scripturi la aceasta provocare fara precedent, la aceasta intrebare vitala?
Adevarul cel mare si incontestabil este ca omul a fost creat stapan si suveran peste intreaga creatie. In Sfanta Scriptura, in referatul creatiei citim ca Dumnezeu l-a facut pe om stapan al acesteia in totalitate: "Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile..." (Facere 1: 26) sau: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti..." (Facere 1: 28). Setea persoanei umane dupa suveranitate este conforma naturii sale.
In acelasi sens, Sfantul Apostol Pavel are curajul extraordinar de a lansa nu mai putin radicalul cuvant: "Toate imi sunt ingaduite", cu adaosul "dar nu toate imi sunt de folos...", "dar nu toate zidesc...", "dar nu ma voi lasa stapanit de ceva" (I Corinteni 6: 12; 10: 23).
Acest text paulin ni se pare fundamental: suveranitatea si libertatea constituie o aspiratie fireasca a persoanei umane, dar suporta si riscul fatal al rastalmacirii sensului acestora.
In perspectiva nou-testamentara, exprimata de cuvintele de mai sus ale Mantuitorului si de cele ale Sfantului Apostol Pavel, ni se descopera sensul adevarat al acestora si criteriul evaluarii lor. Miza sau pariul - pentru a folosi aceeasi imagine - nu mai este daca pot sau nu pot sa fac un lucru, imi este permis sau imi este interzis, ci daca ceea ce fac este sau nu folositor, daca zideste sau, dimpotriva, darama, in aceeasi perspectiva nou-testamentara. Deci, omul uzeaza de libertatea si de suveranitatea sa ramanand liber si suveran, in timp ce, in prima situatie, uzeaza de libertatea si suveranitatea sa cu riscul de a deveni rob siesi si lucrurilor mintii si mainilor sale. Omul poate ramane suveran in lumea care-l inconjoara cu conditia de a ramane suveran peste sine insusi.

(Din lucrarea "Prin fereastra Bisericii sau o lectura teologica a realitatii",
Ed. Bizantina, Bucuresti, 2007)

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe