I i vezi alergand tristi, dezorientati, cu un rictus amar pe buze, printre masini, utilaje care asuda si ele, ca si oamenii, fara nicio finalitate. Apasati de griji, de lipsuri, de boala, de ploaie, speriati de baltile recent amenajate, in urma lucrarilor de "infrumusetare" generala, cu bataie lunga, a strazilor si bordurilor, derutati de haosul transportului in comun de la suprafata, romanii spera inca si inca intr-o minune. Aceea ca vor apuca ziua in care sa mai zambeasca, asa ca altadata... Sa puna in balanta zilele albe si zilele negre pentru a trage o linie - ultima! - care sa-i imbete putin de bucurie, sa le readuca fiorii diminetilor de odinioara. Sa poata spune impacati, fara nici cea mica indoiala: "Maine o luam de la capat! Sigur va fi mai bine! ". Şi tot asa, din cincinal in cincinal sau din deceniu in deceniu, oamenii Romaniei de azi, aceia care traiesc dintr-un venit lunar de 3-7 milioane lei vechi, poate chiar mai mic, se tot amagesc, fie cu "baldachinul" unei imbogatiri iluzorii din vanzarea pamanturilor mostenite, pe care strainii se inghesuie sa le achizitioneze, fie din munca la negru pe plantatiile Europei reunite. Pare o fila din romanul dostoievskian "Oameni sarmani", dar nu este. Şi nici nu are cum sa fie. Ganditi-va ca pe la jumatatea secolului al XIX-lea, cand Dostoievski scria "Oameni sarmani", Nopti albe, Umiliti si obiditi, Crima si pedeapsa, Idiotul, crizele sociale si spirituale ale epocii sale nu erau false probleme, ci adevarate hauri ce anuntau altele si mai mari. Dar personajele scriitorului rus, pornite in lupta impotriva tuturor, simbol al "omului generic" sfasiat de tragedia esecului, au ceva in comun cu oamenii sarmani ai Romaniei integrate.
Pe noi nu personajele dostoievskiene sau cine mai stie care personaje din literatura universala ne obsedeaza, ci previziunile sumbre ale specialistilor din cadrul Academiei Romane, guvern si BNR ce estimeaza un adevarat colaps demografic peste 17 -18 ani. Documentul arata ca populatia Romaniei va numara circa 17 milioane de locuitori in jurul anului 2025. O populatie imbatranita de suferinta, de grija zilei de miine - cu toata panoplia motivelor care conduc la aceasta scadere dramatica a cifrei de vietuitori pe plaiurile din Carpati. Cresterea exagerata a preturilor la bunurile de consum, la servicii, facturile incarcate la consumul de energie electrica, "drama oamenilor de la bloc", etc., etc., sunt cunoscute odata cu lansarea lozincii "Sa traiti bine!" convertita peste noapte in "Descurcati-va cum puteti !". La noi, doua probleme majore par sa umbreasca imaginea Romaniei si asa ponosita: lipsa de interes a guvernantilor fata de problemele oamenilor si drumurile. Traim ( cel putin la prima vedere pe care o arunca un strain ce se afla chiar si in trecere prin Romania) sub presiunea vizuala a unei sfisieri si sfarsiri fizice si psihice ce se citesc, de la distanta, pe fetele oamenilor. Un fel de alergatori de cursa lunga aflati la marginea puterilor, care isi duc poverile personale spre infinit. O inmanunchere devastatoare intre dorinta de a darama cazematele saracie, minciunii, coruptiei, birocratiei si imposibilitatea deplasarii pe drumurile tarii. Iar dintre toate, drumurile Bucuresiului sunt cea mai apriga proba de rezistenta... morala. Cea fizica nu mai intra in calcul. Aceasta din urma este pusa la grea incercare de pretul existentei unei clientele economice si politice in continua crestere. Toate acestea si multe altele au pus si vor pune pe fuga forta de munca autohtona. Va ramane o tara in care oamenii isi vor blestema zilele. Şi asta in conditiile in care, potrivit analizelor si estimarilor realizate de institutiile amintite, cadrele medicale, si ele prost platite, vor lua drumul Occidentului. Ce ne mai ramane de facut?! Poate sa ne revoltam de ce nu exista strategii adecvate pentru diminuarea fenomenului de "export de forta de munca" si altele si altele... Iar daca nu ne facem auziti, ne permitem sa ne intrebam "De ce drumurile lor sunt mai bune decat ale noastre?". Atat.