ROMANIA CA O TELENOVELÃ
Cu multi ani in urma, cand Maria Protase castigase Faza raionala a concursului Talente din popor, ca interpreta a Zanei Bune dintr-o piesa de actualitate, in care Zana cea Buna ii ocrotea pe taranii saraci din zona, iar Zmeul cel Rau tinea partea chiaburilor, nimeni nu se gandi ca talentul ei poate folosi si la altceva decat sa aduca Vintilesei Cupe de sticla una dupa alta. Cupe care o faceau pe tata Marghioala, femeia de serviciu de la Sfatul Popular, sa-si blesteme zilele: ori de cate ori le stergea, simtea nevoia sa le scape din maini si, apoi, sa planga de nenorocirea intamplata.


Mai tarziu, cand se intampla ceea ce se intampla, multi din sat descoperira, ca de obicei, ca ei stiau asta dinainte. Ca in masina ­ povestea unul la bufet ­ cand se duceau prin satele vecine, sa prezinte spectacole urmate de dans, Maria Protase era singura fata pe care baietii n-o inghesuiau si n-o ciupeau de tate, cum faceau cu celelalte sub pretextul ca glumesc cu ele. Ori de cate ori, flacaii se apropiau de Maria Protase, chipul ei se indulcea si se facea atat de blajin, incat toata pornirea aia din ei se racea, si ei simteau nevoia sa fie blanzi, domoli cu ea. Cred ca in acele momente - continua Costache Purdel - semana cu Maica Domnului, si cum dracua€™ sa ai curajul s-o inghesui in oblonul camionului si s-o strangi de tate pe Maica Domnului?!


Dupa moartea tatalui, Maria Protase se muta la Floresti, ca femeie in casa la un inginer. De aici, ea disparu complet din gandurile celor din sat si abia peste cativa an, cand se judeca la Floresti procesul ei, despre care se scrisese chiar si in ziar, descoperira ca Maria Protase era din satul lor. Cum in acea vreme, la televizor, se dadea un serial de basme pentru copii, Maria Protase fura copii, dandu-se Zana cea Buna. Intra in casa si, cum semana leit cu Zana, copilul, lasat singur acasa, faceau tot ce le spunea ea. Chiar si cei mai rasfatati si mai obraznici o ascultau supusi, plutind parca de incantare, si se incaltau si se imbracau sa mearga, asa cum le spunea Zana cea Buna, cu glasul ei usor in Casuta cu alune, la cei sapte pitici. In timp ce se incalta, copilul turuia intr-una, vesel, punea sute de intrebari, si Maria Protase, ca orice Zana Buna, raspundea la toate, fara sa se supere. Cum se aratase la proces, succesul extraordinar al Mariei Protase se datora felului cum se purta cu toti copii. Orice mama din lume, oricat de iubitoare ar fi fost, nu rezista sutelor de intrebari sacaitoare, uneori de-a dreptul aiurite, ale unui copil. Maria Protase le raspundea insa cu glasul ei vrajit, intrand in jocul lor, zicand, de exemplu, cand copilul intreba: dar cu ce-o sa mergem? o sa mergem cu calutul nazdravan, si copilul abia astepta sa iasa pe usa, sa incalece calutul nazdravan si, cand, pe strada, copilul intreba de calutul nazdravan, Maria Protase raspundea ca acum calutul doarme, sa mergem usor, sa nu-l trezim, si copilul, fericit, pasea in varful picioarelor, sa nu trezeasca calutul. Apoi, Maria Protase trimitea parintilor scrisori, in care cerea bani in schimbul copilului, si atat de mare era puterea ei asupra celor mici, ca acestia se intorceau singuri acasa, ascultand orbeste de ce le spunea ea.


La proces, multi se mirara cum de n-o prinsesera timp de cativa ani, desi Militia se daduse de ceasul mortii. Realitatea era ca - explica procurorul raspunzand acestei mirari retorice - intrebati, copiii dadeau raspunsuri absolut aiuritoare, de genul: am fost cu Zana cea Buna, am stat la Castelul celor sapte pitici. - Da, dar cum arata Castelul?, intrebau, vicleni, militienii, convinsi ca din descrierea lor s-ar putea ghici blocul sau casa in care-i dusese rapitoarea de copii. - Pai, era inalt, cu acoperisul de turta dulce, cu usi din halva, incepea sa povesteasca, incantat, copilul, la poarta sedeau de paza doi iepurasi (aha, rapitoarea creste iepuri de casa!, conchideau, patrunzatori, anchetatorii), iar un urs mare-mare iti deschide usa (o fi vorba despre portarul unui hotel?! faceau, derutati cu totul, anchetatorii). Mai ciudat pentru anchetatori era ca fiecare copil povestea alte lucruri decat cel dinaintea lui. Si oricat se straduiau ei nu reuseau sa inchege din aiurelile copiilor ceva care sa semene cu o casa de pe o anume strada, de la o anume adresa. Asa cum avea sa se afle la proces (si dupa aceea in sat), militienii din Floresti nu descopereau nimic, pentru ca ei, de fapt, nu credeau nimic din basmele copiilor. Voiau intr-una sa afle strada si numarul la care se gasea rapitoarea. Copiii povesteau taraganat, cu mirari si exclamatii, si ei nu rezistau aiurelilor pe care erau obligati sa le asculte, dadeau semne de nerabdare, si copiii, simtind asta, se inchideau in ei si incepeau sa minta.


Mariei Protase ii veni de hac un maior de la Bucuresti, care avu inspiratia sa se imbrace in Fat-Frumos. Intrand in jocul ultimului copil rapit, el ii spuse ca e Fat-Frumos si a venit s-o salveze pe Zana cea Buna din ghearele Zmeului. Riscase mult. Copiii puteau sa-l simta ca minte. Numai ca el insusi era un pic nebun, mare amator de basme, si copiii cazura in vraja povestirii, oferindu-se sa-l duca la Castelul Zanei, sa-l biruie pe Zmeu. Si asa se descoperi locul unde tinea Maria Protase copiii rapiti.