Analistii spun ca in urmatorii ani se va inregistra un ritm de crestere a creditarii de peste 25%
Bancile au inceput sa lanseze "pe banda" produse destinate IMM, segment mai mult decat promitator in conditiile in care pentru unele dintre ele portofoliul de clienti a crescut cu peste 50%, in jumatate de an. Dupa flexibilizarea conditiilor de acordare, bancile s-au orientat si spre servicii mai sofisticate, precum ovedraftul, creditul fara garantii sau internet banking imbunatatit.
Potentialul segmentului intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) este cu atat mai promitator, cu cat majoritatea covarsitoare a acestora, circa 90%, nu au contractat niciun credit, in timp ce circa 70% nu lucreaza cu nicio banca. Pe de alta parte, un impuls al cresterii gradului de intermediere pe acest segment este asigurat si de introducerea nomelor Basel II.
Dragos Cabat, vicepresedintele Asociatiei Analistilor Fianciari, declara ca pe segmentul IMM competitia intre banci este inca la un nivel scazut. Acesta apreciaza ca "potentialul de crestere a pietei IMM pentru urmatorii ani este mare, de circa 25-30% pentru fiecare an
La capitolul produse, lansarile se tin lant. Una din bancile relativ nou aparute pe piata, Piraeus Bank Romania, a lansat intr-o saptamana doua produse dedicate exclusiv IMM. Ultimul dintre ele, creditul Overdraft, se adreseaza celor cu o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 30.000 si 5.000.000 de euro.
Banca acorda imprumuturi ce reprezinta cel mult 30% din cifra de afaceri anuala a companiei solicitante, pe o perioada de 12 luni, cu posibilitate de prelungire.
Piraeus Overdraft este conceput pentru a permite o gestionare eficienta a cheltuielilor curente ale companiei, fie ca acestea reprezinta plati catre furnizori, productie, servicii sau datorii catre stat, precum si asigurari sociale. Nu se percepe comision pentru suma neutilizata din creditul acordat, oferindu-se posibilitatea diminuarii valorii sumei imprumutate si implicit a dobanzii prin transferarea incasarilor in contul deschis la Piraeus Bank Romania.
"Estimarile noastre indica faptul ca 30-40% din totalul portofoliului de clienti IMM aferent anului 2008 vor utiliza Piraeus Overdraft. Nu este un procent mic daca tinem cont de faptul ca numarul de clienti IMM crescuse cu 51% la sfarsitul lunii septembrie 2007 comparativ cu decembrie 2006, urmand ca acest trend sa se mentina.
Cred ca segmentul de IMM isi va intensifica ritmul de dezvoltare astfel incat la sfarsitul anului 2008 sa dublam numarul de clienti si volumul creditelor acordate. Acesta din urma a inregistrat o crestere de 300% de la inceputul lui decembrie 2006 pana in acest moment", declara Mihai Oniga, Development Deputy Manager IMM la Piraeus Bank Romania.
Volum dublu de creditare
Ultimul produs al Credit Europe Bank (Romania) S.A., "Total IMM", este un credit pentru nevoi nenominalizate, care ofera posibilitatea finantarii tuturor nevoilor legate de activitatea companiei, chiar si refinantarea altor credite.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro