Guvernul a aprobat 12 amendamente de substanta la proiectul de lege privind votul uninominal, pentru care isi asuma raspunderea in fata Parlamentului. Printre acestea, si cererea PSD referitoare la alegerea dupa acelasi sistem a presedintilor de consilii judetene, cu un singur tur de scrutin, la care se adauga inca circa zece definitii tehnice si clarificari legislative, fara opinii contradictorii din partea UDMR. "Discutiile au fost strict tehnice, fara puncte de vedere contradictorii intre membrii Guvernului", au declarat pentru Mediafax surse ministeriale. Sursele au declarat anterior ca Executivul va schimba titlul actului normativ modificand si Legea alesilor locali, pentru a include amendamentul cerut de PSD privind alegerea prin vot uninominal a presedintilor de consilii judetene. Executivul si-a asumat ieri raspunderea in fata celor doua Camere ale Parlamentului, pe legea privind introducerea votului uninominal mixt la urmatoarele alegeri parlamentare nationale.