PUNCTUL PE EI
Scandal ca la usa cortului zicem si avem impresia ca acoperim prin puterea de sugestie a expresiei orice mizerie, indiferent cat ar fi ea de mare. Este posibil ca brunetii de la usa cortului sa fi trait candva mult prea natural. Es
PUNCTUL PE EI
Scandal ca la usa cortului zicem si avem impresia ca acoperim prin puterea de sugestie a expresiei orice mizerie, indiferent cat ar fi ea de mare. Este posibil ca brunetii de la usa cortului sa fi trait candva mult prea natural. Este posibil ca intr-un trecut care incepe sa depaseasca granitele memoriei brunetii sa fi fost performeri ai galagiei. Intre timp, baritonii scandalului au devenit soprane de coloratura. Au fost retrogradati din fruntea trebii de meseriasii mitocaniei, de grobienii indestulati de nesimtire.


Brunetii care se joaca singuri nu sunt sofisticati. Scandalul de la usa cortului porneste doar din motive concrete si se stinge brusc atunci cand efectul sau devine convingator. Scandalul de la usa cortului nu beneficiaza de vreo regie anume, nu-i este gandita vreo strategie, nu urmareste slujirea vreunei cauze. Mojicia majoritarilor, in schimb, a devenit filozofie de viata, se dezvolta sistemic, are scopuri urmarite diabolic in timp si caracterizeaza categorii sociale bine definite. Priviti-i cu atentie pe politicieni si pe beneficiarii coruptiei lor, priviti-i pe cei care beneficiaza de imundicitate parlamentara si imi veti da dreptate.


Coborati o treapta spre fotbalul interesului vulgar. Veti constata cum corifeii corleonisti dau si ei clasa brunetilor. In parlamentul LPF a avut loc o reuniune extraordinara si, in acelasi timp, ordinara rau de tot. S-a dezbatut o chestiune arzatoare. Reprezentantii cluburilor din prima divizie au pus la cale vanzarea drepturilor de televizare pe o perioada de trei ani, incepand cu 2008. Pe baza de licitatie sau nu, pe baza de negociere directa sau nu, pe baza de pile si comisioane sau da. Era vorba de bani. De bani multi. Zeci de milioane de euro la vedere si alte multe milioane pe sub masa. Patronii si reprezentantii cluburilor au sustinut puncte de vedere diferite in privinta modalitatii de vanzare, fiecare incercand sa traga spuza pe turta sa. Blaturile din teren s-au mutat in negocieri. Colectivismul cooperatist a functionat si de aceasta data, generand o majoritate care i-a deranjat pe greuceni. Disputele au capatat repede dimensiunea unui scandal ca la usa ligii. Arsenal din belsug. Propunerile de sex oral, aderarile in direct la accept, amintirile de mama si dezgroparea mortilor au figurat in repertoriul unei finale care i-a avut ca protagonisti pe Gigi Becali si Mitica Dragomir.


Edificator, nu? Cine a crezut ca arbitrajele genereaza marile scandaluri din fotbal s-a inselat amarnic. Fluierasii sunt doar tapi ispasitori. Sau material didactic pe care grobienii se antreneaza in vederea amicalelor din interiorul castei.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.