Si cum, dupa toate probabilitatile, nimeni nu a prea stie cu ce se mananca Annapolis, e cazul sa relatez ca e vorba de o baza militara, undeva in vestul Statelor Unite. La Annapolis va incerca presedintele George W. Bush sa-i impace pe israelieni si palestinieni, o pace destinata sa dea nastere unui nou stat: Palestina. Chestia asta cu pacea israeliano-araba a fost jucaria preferata a tuturor presedintilor Statelor Unite, de la Roosevelt si Eisenhower si pana la Truman, Johnson, Nixon, Carter si Bush, tatal si fiul. Unora, puzzle-ul acesta neincheiat le-a adus chiar si cate un Premiu Nobel pentru Pace. Bush-fiul a inventat Annapolis-ul intr-un moment de grea melancolie. I se duce mandatul, si in calendarul Casei Albe Presedintia sa e marcata numai de dureroase esecuri: Irak, Afganistan, caderea continua a dolarului, sfidarea iraniana, Turnurile Gemene... Numai o spectaculoasa imbratisare dintre cei doi veri semiti, evreii si arabii, ar putea sa-i mai netezeasca imaginea serios botita. Se spune ca insasi sefa politicii externe americane, Condoleezza Rice, a aflat din mass-media de Summit-ul de la Annapolis. Prea entuziasmat de gaselnita gasita, presedintele Bush nici nu s-a mai consultat cu actorii principali ai piesei care urmeaza sa se joace la Annapolis, foarte convins ca va putea taia cu sabia dolarilor nodul gordian al acestui conflict multi-secular.
Annapolis ar trebui sa bucure intreaga lume, nu numai pe palestinieni si evrei, pentru ca el flutura un steag al sperantei. Pacea nu-i numai o problema zonala arabo-israeliana. Pacea nu-i o tara finita si ingradita de granite, ci oxigenul acestei planete amenintate din toate directiile. Lucru greu de inteles la Gaza si Ramallah, dar si la Ierusalim si Tel Aviv. In ambele tabere, mase victimizate si lideri cu orizonturi limitate au propriile lor solutii care s-au dovedit de-a lungul vremii caduce, lipsite de eficienta politica. Acum, Summit-ul Annapolis, de la sfarsitul lunii noiembrie 2007, trebuie sa readuca in sufletul Orientului Mijlociu increderea ca blestemul discordiei poate fi spulberat. Casandrele politicii avertizeaza ca un esec la Annapolis va readuce razboiul in Tara Sfanta. E absolut interzis ca asa ceva sa se intample!
Ieri, opt mari personalitati americane i-au scris o scrisoare patetica presedintelui Bush. Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru securitatea nationala al presedintelui Jimi Carter, Lee Hamilton, fostul sef al Comisiei de Externe a Congresului american, Brent Scowcroft, consilierul militar al presedintelui american Bush-tatal, fostul ambasador al Statelor Unite in Israel, Thomas Pickering, si ceilalti nu mai putin sonori, trag alarma in cazul unui esec la Annapolis. Cei opt semnatari sugereaza ca Annapolis-ul trebuie sa ofere o solutie acceptabila de toate partile, bizuita pe deciziile ONU nr. 242 si 338, planul Clinton din decembrie 2000, initiativa Arabiei Saudite din 2002 si "Foaia de parcurs" din 2003. De fapt, acceptarea unui compromis, favorizand existenta a doua state, Israel si Palestina, schimburi de teritorii la scara 1 : 1, rezolvarea umanitara a problemei refugiatilor palestinieni si un Ierusalim, impartit sau nu, dar capitala a ambelor state. La Annapolis trebuie sa participe si Siria, chiar daca presedintelui american ii este scarba de Assad. Cat ce priveste Hamas, el nu trebuie izolat, ci poate deveni partener in dialogul pacii. Simbolul Annapolis-ului ar trebui sa fie sceptrul lui Hermes, reprezentat printr-un baston cu doua aripioare la varf, care in mitologia greco-romana simboliza Pacea si Comertul.
Oh, Annapolis, mon amour...