Ultima flacara a romanismului

Din doi artisti s-a nascut un alt artist, Cristofor. Dumnezeu l-a daruit cu talent, inteligenta si modestie, ca pe parintii lui. La 15 ani de la decesul mamei si tatalui sau, Cristofor vorbeste despre cat de putin este cinstita memoria acestor romani adevarati.


Jurnalul National: Au trecut 15 ani de la disparitia parintilor tai. Ce a ramas in urma lui Ion si a Doinei? Cristofor Aldea Teodorovici: Consider ca a ramas o mare bogatie, un tezaur muzical, un tezaur de cultura pe toate planurile - o simbioza intre poeziile lui Adrian Paunescu, Grigore Vieru, Ion Hadarca si ale multor altor poeti cu ideile muzicale ale compozitorului Ion Aldea Teodorovici, cu pretuirea spiritualitatii romanesti. Unul dintre cele mai importante lucruri care au ramas in urma lor este faptul ca tot timpul au incercat sa fie la un nivel cat mai inalt pe toate planurile - componistic, de prezenta scenica rafinata. Ion si Doina au lasat un material muzical destul de vast, chiar daca s-au dus atat de repede dintre noi. Sunt peste 300 de piese, multe dintre ele au ramas in inimile romanilor si asta ma bucura, pentru ca, in cele mai bune cazuri, un artist ramane cunoscut pentru una-doua piese pe care le-a cantat. Tatal si mama mea au reusit foarte bine sa faca acest dialog intre Dumnezeu si omul de rand prin talentul si prin forta lor de munca. Felul in care si-au dedicat munca celor din jurul lor s-a vazut si la inmormantarea lor, cand in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau au fost prezenti peste 150.000 de oameni. Asta arata cat de mult a contat ce a facut omul pentru poporul sau. In anii a€™80, parintii mei mergeau prin satele Moldovei sa dea concerte chiar si pe un colac cu sare, fara bani. Pentru ca nu banii sunt importanti, ci gasirea acelui punct de legatura intre artist si public.


Exista continuatori ai luptei lor pentru unire, pentru romanism?Nu, nu mai exista. Daca vorbim de artisti, se imputineaza incet-incet. Daca am fi un pic mai ambitiosi, mai incapatanati, cum sunt cazacii cu rusii, cred ca am avea mai multe sanse de reusita. Ultima mare flacara care a ars in lupta pentru romanism este reprezentata de parintii mei. Poate chiar si faptul ca si-au dat viata pentru acest ideal - acesta este felul in care privesc disparitia lor - o demonstreaza.


Nu le este mentinuta vie memoriaA functionat cenzura cantecelor lor si dupa disparitia fizica a parintilor tai?Bineinteles. Au fost multe probleme. Mie mi-era poate mai greu sa le inteleg la varsta aceea, fiindca aveam 10-12 ani pe atunci. Cand am pus bazele Festivalului "Doua inimi gemene" in memoria parintilor mei, mi s-a parut ca va fi mult mai usor, stiind cate au facut ei pentru tara asta si pentru Romania. Ma gandeam ca la cati prieteni au avut nu se vor intoarce toti cu spatele, ca vom beneficia de recunostinta din partea Moldovei ca stat si ca oameni de afaceri. Dar nu a fost si nu e usor. Nu stiu de ce, dar foarte multi nu doresc sa contribuie la mentinerea memoriei lui Ion si a Doinei. M-a descurajat si faptul ca, in ciuda ajutorului pe care l-am primit de-a lungul timpului de la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, la Bucuresti nu s-a organizat nici macar un concert in memoria sotilor Aldea Teodorovici. Nici macar o mica amintire! Poate Adrian Paunescu sa-i mai fi pomenit din cand in cand. Inca o mare tristete este faptul ca nici in Romania, nici in Moldova nu s-a introdus in cartile de studiu de muzica Ion Aldea Teodorovici - compozitorul. Nu este studiat, nu este dat ca exemplu, desi a fost un creator care a imbinat muzica simfonica, pop, rocka€™na€™roll cu elemente traditionale ale muzicii noastre.


Soferul masinii a supravietuit accidentului. Ai vorbit vreodata cu el? Nu, niciodata. A venit o singura data la noi acasa, eu eram in alta camera si n-am putut sa-l privesc, sa-l intalnesc. Mi se parea un fel de monstru. Aveam 11 ani. Stiu ca a vorbit cu bunica mea, dar nu ma interesa nimic. Doream doar sa plece cat mai repede din casa.


Noaptea blestemata Stii daca Politia a stabilit cauzele accidentului, vinovatii?Nu prea m-am bagat in detaliile astea, iar dupa varsta de 18-19 ani deja n-am mai incercat sa aflu ceva. Am presupunerile si ideile mele legate de accident, dar nu vreau sa le fac publice.


Erai un copil cand te-au parasit pentru totdeauna. Ce-ti amintesti despre parintii tai? Relatia baiat - mama era foarte puternica. Mama era cea care era cel mai aproape de mine. Ea imi dadea carti sa citesc si tot ea imi lua cartile, sa nu le mai citesc (zambeste). Auzise ea de o teorie ca e bine ca, dupa ce face 5 ani, copilul nu e bine sa mai citeasca o perioada. Eu incepusem sa citesc de pe la 2 ani... "Micul Print". Bineinteles ca teoria mamei nu ma oprea sa citesc, pe ascuns. Dar ea cauta sa stea mai mereu pe langa mine, cu tot felul de atlasuri, de rebusuri, de jocuri de logica... Tata a fost putin mai indepartat de mine pana la o anumita varsta, pentru ca el astepta sa aiba si o fetita. De altfel, mama era insarcinata si astepta o fetita cand s-a intamplat tragedia. Dar, pe cand aveam 6-7 ani, eram prieten cu tata. Mergeam cu el la "fete", la petreceri cu muzicieni, iar eu eram absolut vrajit. Pe de alta parte, le duceam dorul: mai tot timpul ei erau in turnee, iar eu stateam la bunici. Aveam mereu speranta ca "maine vin, maine vin acasa". Cel mai fericit eram cand veneau la noi in casa artistii. Apareau romanii Tudor Gheorghe, Vasile Seicaru, Stefan Hrusca, basarabenii Gheorghe Ursachi, Grigore Vieru si se incingeau "sezatori" la un pahar de vin.


Ai simtit vreodata ca esti compatimit sau "ajutat"  pentru ca esti singurul copil al lui Ion si al Doinei?Mi-au fost foarte antipatici toti cei care ma jeleau, ca sunt orfan. Doream sa evit cat mai mult penibilitatile acestea. In scoala incercam sa primesc mai bine un 7 sau un 6 decat sa mi se puna 9 si 10, pentru ca ma cheama Aldea Teodorovici. Dupa aceea, poate singura perioada in care simteam ca lumea ma compatimeste a fost atunci cand am cantat la Biserica "Sf. Gheorghe" din Bucuresti. Eu eram deja la Conservator in anul III, bas bariton la Canto clasic, fiind deja pe picioarele mele ca vocalist. Eram deja foarte sigur pe ce pot canta, un artist mititel. Doamna Cioclea, fara sa ma intrebe ceva, m-a luat la biserica sa cant. Am cantat o arie din Mozart si m-a angajat pe loc. Sa zicem ca atunci am fost "ajutat", desi, daca nu eram bun, nu ramaneam in cor.


Cum ti s-a parut viata la Bucuresti, comparativ cu Chisinaul?Chisinaul este un oras mai mic si cu prea multi prieteni, pe care-i intalnesti in fiecare zi pe strada. La Bucuresti nu te vezi cu amicii in fiecare zi la o bere, ai mai mult timp pentru tine. In Romania poti sa cresti cultural. Se organizeaza multe concerte, ai ocazia sa vezi pe viu multe personalitati. La Chisinau nu i-as fi vazut niciodata.


De ce nu ai ramas in Romania? M-am intors la Chisinau, pentru ca mi-am dorit mult sa obtin o bursa la Londra, sa studiez mai departe muzica. Nu mi-au iesit planurile, Conservatorul in Anglia costa enorm. Caut in continuare solutii sa plec in Europa. In Moldova nu gasesc public pentru muzica pe care o fac eu.


Proiecte, impliniriSpune-ne mai multe despre "Soulfull Brothers", proiectul tau muzical.Eu sunt vocalist, clapar, aranjor si compozitor, iar prietenul meu Ionut Caragia (fiul compozitorului Nicolae Caragia) este chitarist, vocalist si deopotriva compozitor si aranjor. Piesele le facem in studioul de acasa. Avem mici incercari de a ne prezenta piesele la Chisinau, la Moscova, in Romania si Ucraina. Cu surprindere am constatat ca publicul de la Bucuresti este mai refractar la jazz-soul-pop decat cel de la Moscova si chiar cel de la Chisinau. Stilul pe care-l imbratisam este inspirat de la Stevie Wonder, George Benson, Barry White. Eu ma vad mai mult singur pe scena, a inceput sa-mi placa sa privesc in ochi spectatorii.


Te lupti de cinci ani sa mentii vie memoria parintilor tai prin Festivalul "Doua inimi gemene"...Am incercat, prin Organizatia "Doua inimi gemene", prin care facem si festivalul cu acelasi nume, sa incurajam schimbul cultural european si mondial, chiar prin intermediul pieselor lui taica-meu. Prin regulament se impune concurentilor sa cante o piesa a lui Ion si Doina, in romana. La acest capitol s-au aratat curiosi multi interpreti si artisti veniti din spatiul rusesc si cel european. Spre exemplu, am avut un interpret rus care, la mijlocul piesei "Limba noastra", s-a lasat in genunchi pe scena, iar sala a fost in extaz.

---

Despre autor: