Cei mai castigati din politia politica sunt cei care o aplica. Toti cei care executa ordinele comandantilor isi redescopera meseria. Faptul ca ordinele vin de sus, de foarte sus, de cel mai sus, de cat se poate de sus le da lor libertatea si puterea

Cei mai castigati din politia politica sunt cei care o aplica. Toti cei care executa ordinele comandantilor isi redescopera meseria. Faptul ca ordinele vin de sus, de foarte sus, de cel mai sus, de cat se poate de sus le da lor libertatea si puterea de a fila, de a asculta, de a urmari.

Cazul prezentat de Jurnalul National astazi arata ca politia politica a devenit o practica obisnuita in Romania. Nu mai mira pe nimeni faptul ca oamenii - politicieni, afaceristi, magistrati, procurori - sunt victimele politiei politice.

De ce? Pentru ca se pleaca de la prezumtia de vinovatie in ceea ce-i priveste pe "urmariti". Si atunci, gura lumii spune ca nu degeaba ii urmareste, "stiu ei ceva", si uite asa poporul se simte in siguranta si protejat. Ba chiar bucuros ca "bastanii" sunt stransi cu usa si urmariti inclusiv cu motociclisti.

Este primul pas, facut in buna masura, de instaurare a statului politienesc. Si primim acest "dar" ca si cand ar reprezenta una dintre valorile democratiei si capitalismului.

Of, Doamne! Cum ne-am obisnuit noi sa primim toate nenorocirile si toate anomaliile cu o liniste de inmormantare. Ba, uneori, chiar avem puterea sa zambim tocmai cand ne-a fost implantat un cutit in spate.

De unde atatea resurse cinice si de o parte si de alta, si la calai, dar mai ales la victime?

Si pana la urma, daca tot e sa fim prosti pana la capat, ar trebui sa-i intelegem si pe ei: nu e pacat de tehnica asta sofisticata din era IT sa stea nefolosita? Sigur, nu ma astept ca, dupa dezvaluirea incredibila din ziarul nostru de astazi, sa iasa lumea in strada si sa protesteze impotriva practicilor de politie politica desfasurate in Romania. Pe cetateanul de rand nu-l asculta nimeni.

De ce, la o adica, sa-l intereseze ca sunt ascultati altii? Pentru ca politia politica ajunge mai devreme sau mai tarziu la ei.

In ce  uniune spuneati ca traim? Cu ce ne ocupam noi pe aici? Dar baietii? Prosti sau destepti, nu conteaza cum sunt, cu ce se ocupa? Si, in cele din urma, cum se cheama tara in numele careia facem noi "recurs"? Romania? Romania si mai cum?


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.