SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pentru mine, Strada Pangratti nu inseamna intrarea in Televiziunea Romana, ci atelierele de vizavi ale unor mesteri ai artelor plastice contemporane. Intr-o vreme nu era zi de la Dumnezeu sa nu ajung in unul sau altul din ele, cu treburi sau fara treburi. Ceea ce face farmecul unui atelier de artist e ca, si atunci cand il frecventezi fara treburi, pana la urma pleci din el cu o idee, o placere sau o grija creatoare. Creatia devine, de cand e lumea, impulsul, ocazia si motivatia pentru o multime de activitati de relatie si artisticeste complementare, conform vechiului adagiu ca numai spiritul are proprietatea de a se spori pe masura ce se consuma. Vecinatatea operei de arta, atmosfera locului unde se face arta sunt stimulatoare.


Cand am drum pe Strada Pangratti, ma uit la ferestrele unor ateliere, dar de cele mai multe ori ma opresc si ma uit la gunoiul pe care artistii il duc la pubelele din apropierea portilor si langa ele. Nu e un gunoi obisnuit. Vezi ce vede tot omul, ambalaje si resturi alimentare, dar si tot felul de hartii, cartoane si materiale ori chiar lucrari incepute si abandonate, fragmente de maini si torsuri de ipsos, sasiuri rupte, uneori si caiete cu schite. In cosurile de gunoi din birourile unor ministere, spionii afla un regal de informatii. Un om lipsit de prejudecati citeste, in tot ce duce la gunoi o familie, povestea acelei familii. De cand au scapat de prejudecata ca gunoiul e ceva de care te lepezi ca sa nu mai privesti indarat, tarile avansate economic si-au dublat sursele de materii prime. Gunoiul de la artisti e de doua ori interesant, si in nici un caz prin cantitate. Intai ca nu e gunoi. E o materie care a suportat o selectie profesionala. Cand un pictor e nemultumit de un tablou si-l abandoneaza, cand nu mai vrea sa-l vada si il claseaza pe raftul cu obiecte care nu-l mai intereseaza nu inseamna ca tabloul vitregit intr-un raft cu de toate si chiar trimis la lada cu gunoi e nimic. Istoria literaturii romane ar fi mai bogata daca am sti si ce se gasea in gunoiul ramas dupa trecerile prin viata ale lui Eminescu. Contempland acum gunoiul din Pangratti, nu am nici criterii si nici ratiunea istorica sa-l socotesc un tezaur ce se pierde. Dar e fapt ca, din perspectiva timpului care schimba oranduirea lucrurilor, e totusi un tezaur care se pierde. Al doilea motiv de interes, in gunoiul atelierelor de creatie, e de ordin afectiv. Cand nu ai acces in intimitatea unor maestri, orice vine de la ei te face un pic partas la lumea lor. Chiar si un desen mototolit sau rupt in bucatele. E destul sa-ti imaginezi, fara sa te temi de ridicol, ca Nicolae Grigorescu a fost furios, fiindca nu i-a iesit cum a voit el portretul desenat al "Evreului cu gasca", si a aruncat ghemotocul de hartie la gunoi, iar tu il poti despaturi, indrepta si salva, stiind ca nici in cele pe care le arunca artistii nu suntem egali.