Procurorul Marian Sintion, consilierul ministrului de Interne, este filat strans de o echipa profesionista. O intreaga desfasurare de forte, dotate cu masini, motociclete si scutere, il insoteste pe magistrat oriunde. Ceea ce n-au stiut filorii este
Procurorul Marian Sintion, consilierul ministrului de Interne, este filat strans de o echipa profesionista. O intreaga desfasurare de forte, dotate cu masini, motociclete si scutere, il insoteste pe magistrat oriunde. Ceea ce n-au stiut filorii este ca au fost la randul lor filati de Jurnalul National.


Reactia expertilor in filaj este o consecinta a demersurilor reformatoare ale procurorului, privind organizarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative si a faptului ca a cerut verificarea a 32 de chestori: daca au avut probleme de coruptie, daca au fost implicati penal in Revolutie, mineriade, daca au fost colaboratori ai Securitatii ceausiste sau daca au avut functii politice in structurile PCR si UTC. Cerem declansarea unei anchete a Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Consiliului Superior al Magistraturii in urma acestui act de intimidare a unui magistrat. Totodata, asteptam o reactie ferma a Ministerului Internelor si Reformei Administrative si a ministrului Cristian David, pentru a coopera la identificarea filorilor, probabil cadre ale MIRA, si a celor ce se fac responsabili de ordonarea filajului. Am ales sa nu publicam, deocamdata, fizionomiile filorilor, tocmai pe considerentul ca acestia sunt doar niste executanti trimisi in misiune si asteptam ca structura in cauza sa nu-i puna in pericol si sa recunoasca urmarirea.


EVIDENTÃ…. I-am surprins pe filorii care erau "umbrele" masinii procurorului Marian Sintion in exercitiul functiunii, facand cu greu fata traficului. Joi, 25 octombrie, dupa-amiaza, i-am preluat din "zbor". In goana dupa "vanat", acestia s-au inghesuit in urma masinii Audi cu numarul de inmatriculare B-05-ZYV, si ne-au cazut de-a valma in poza. De la noul pod inaugurat in Baneasa si pana la Casa Presei, deja doua Skoda Octavia gri-albastrui metalizate, cu numerele B-39-EGE si
B-64-SGT, s-au pozitionat, incat sa observe fiecare miscare a urmaritului. Pe Kiseleff, fiecare dintre "gemenele" Skoda a abordat cate o banda a soselei si a redus viteza, ca prea se apropiau de Audi. Dupa Arcul de Triumf si pana la intrarea pe Calea Victoriei, nucleului deja compact i s-a adaugat Fordul albastru cu numarul B-49-ELU. Plimbarea la sosea si apoi pe Calea Victoriei e alerta, chiar si in afurisitul de trafic. Pentru ca trebuie sa tii "tinta" sub maxima supraveghere. Filorii chiar erau patrunsi, si masinile lor se incrucisau si se permutau de pe o banda pe alta. Cele trei masini gravitau in jurul procurorului, intr-un dans alambicat, cu scartait subtire de roti si sprinten viclean. Asa a facut una dintre "gemene" si, la Hotelul Hilton, a tasnit inainte si a asteptat pe stanga. Asta pentru eventualitatea in care urmaritul dorea s-o ia buclucas spre Magheru. Suratele, in schimb, s-au pozitionat atente la directia centru si dreapta.


MOTOCICLISTUL. Dupa ce-am trecut de CEC, la fel de atomic si fasnet a prins glas in acceleratie un motociclist. Ca de, avea casca si zvac in ambreiaj. Initial nu l-am bagat in seama, tinandu-l in evidenta doar ca suspect. Dar dupa ce am trecut de Tribunal si ajungand la Cercetari Penale, l-am zarit in toata splendoarea misiunii. Vasazica, nici "gemenele" si nici Fordul nu s-au incumetat sa intre pe stradute, ca sa nu se deconspire, si pe urmele procurorului a fost trimis motociclistul. "Numar de ordine" PH-43-LHF. Filorul a dat niste ture si s-a asigurat dintr-un colt al strazii, bine camuflat, ca magistratul se urca iar in Audi si pleaca, si a tulit-o. La iesirea de pe stradute, deja ranjeau "gemenele". Drumul pana la Parchet si apoi, iarasi, la Casa Presei s-a petrecut aidoma.


DELICT. Vazand ca Audi intra pe aleea din fata Casei Presei, filorii s-au postat in semicerc. Fordul "ELU" a luat-o spre Baneasa sa nu care cumva procurorul sa fi scapat pe la Gara Baneasa. Dar procurorul a parcat, si "haitasii" s-au apropiat. Cea mai curajoasa a fost "geamana SGT", care parea sa conduca ostilitatile. La putin timp si-a facut aparitia si motociclistul. Cum procurorul disparuse undeva in cladire, trei filori s-au adunat la mare sfat. "Nu stiu unde a luat-o. Masina e sub arcada", i-am interceptat de la jumatate de metru de ei. Erau oarecum incurcati, "Tunsua€™", un barbat cu parul scurt si alb si geaca albastra, dand alaturi de un coleg ture pe la coltul cladirii. Colegul, caruia i-am spus "Manecuta Neagra", vorbea, bineinteles, la firele camuflate in maneca hainei sale de culoare neagra. Alaturi, motociclistului i se facuse cald si isi scosese casca. Concomitent, un barbat si o femeie bine imbracati, suspecti si ei pentru noi, au intrat intr-un corp de cladire sa caute "dusmanul", iar un scuter si-a facut si el de lucru prin preajma. Ne-am notat noi alti suspecti. La plecare, pe motociclist era sa-l pape cainii. Ce-i drept, e complicat sa faci slalom printre latraturi. Fordul "ELU" l-a preluat pe Audi, dar a asteptat, profesionist, la coltul aleii, ca asa-i regulamentul, cat sa nu-l zareasca urmaritul in oglinda.


GOANA. Am numarat cel putin opt "haitasi" pe urmele procurorului Marian Sintion. Filarea magistratului a fost facuta cu siguranta de profesionisti. Argumentul il reprezinta echipa atat de mare si de diversificata si procedurile de abordare a "tintei". Masinile folosite exista in dotarea mai multor structuri ale "Internelor" si acesta este unul dintre motivele pentru care ne indoim ca filorii ar apartine unei companii private, fie ea si de paza. Teoretic, un astfel de filaj il poate face in cadrul ministerului Directia Generala de Informatii si Protectie Interna, Directia de Combatere a Crimei Organizate, unitati ale IGP si Politia Capitalei. Apoi, filajul de asemenea factura mai poate fi realizat de SRI sau de SIE. Ramane de vazut in baza carui ordin si cine a aprobat urmarirea unui magistrat.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.