Una dintre urmele pe care "Giscanul" le-a lasat in constiinta fotbalului s-a consemnat in 1979, la un meci contra sistemului. Dinamo avea nevoie de o victorie in fata lui FC Arges pentru a cistiga campionatul, pitestenilor le era suficienta si o remiza. Lui Dobrin - doua pase si un sut. Primele au fost transformate de coechipieri, ultimul i-a bagat aer in plamini arbitrului Otto Anderco. Centralul a decis astfel sa puna capat meciului dupa sase minute de prelungiri, timp in care dinamovistii, conform declaratiilor vremii, ar fi trebuit sa inscrie golul campionatului. A fost 4-3 pentru pitesteni si echipa lui Dobrin cistiga titlul chiar pe terenul rivalilor.