Cu incalcarea tuturor normelor europene in materie, Autoritatea Navala Romana (ANR) isi ignora propriile regulamente, favorizand unele transporturi dubioase de petrol si substante chimice. Un accident la Oil Terminal ar genera o adevarata catastrofa
Cu incalcarea tuturor normelor europene in materie, Autoritatea Navala Romana (ANR) isi ignora propriile regulamente, favorizand unele transporturi dubioase de petrol si substante chimice. Un accident la Oil Terminal ar genera o adevarata catastrofa in orasul-port, afectand grav mediul, pentru o indelungata perioada de timp. Dupa ce a favorizat vreme de doi ani imbogatirea unei firme aleasa pe spranceana, pentru inspectarea navelor de tip tanc, fostul director al ANR, Paul Branza, a cazut tot in picioare. Inlocuit de Ludovic Orban, actualul ministru al Transporturilor, Branza a ajuns tocmai directorul Directiei Inspectii si Securitate Navala din cadrul ANR, o pozitie-cheie in Portul Constanta. Acesta permite unor nave mai vechi de 25 de ani sa opereze la Oil Terminal, ceea ce este absolut interzis in UE. Ba, mai mult, inchide ochii atunci cand se incarca produse petroliere in tancuri clasificate drept chimice, ceea ce este considerat de europeni un act la fel de criminal si iresponsabil.
ZIUA dezvaluie dedesubturile unei afaceri murdare de proportii, incercand sa atraga atentia opiniei publice in legatura cu posibila implicare a presedintelui tarii in aceasta murdarie. O afacere in care este implicat unul dintre cei mai buni prieteni ai presedintelui Traian Basescu. De curand, ANR a luat decizia de a publica pe site-ul sau o lista neagra a "navelor carora li se instituie refuzul accesului in porturi romanesti, indiferent de numele sau pavilionul pe care il vor avea". O initiativa laudabila, in realitate impusa de reglementarile UE. Lista cuprinde 23 de vapoare inregistrate in Korea, Bolivia, Siria, Liban, Georgia, Ucraina, Sierra Leone, Insulele Barbados si alte tari. Printre ele, in mod suspect, nu se regasesc navele "Santos", "Karina" si "Defne D", mai vechi de 25 de ani, care au acostat si operat in Portul Constanta anul acesta. Si au facut-o, in ciuda faptului ca nu indeplineau "Criteriile minime ANR, conform carora se vor conforma navele tip petroliere, chimice si gaze lichefiate in porturile romanesti". Oare de ce?
Omul lui Basescu de la mare
Inainte de a deveni presedintele tarii, Traian Basescu s-a aflat in atentia Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB), asa cum ZIUA a dezvaluit. Prima data in anul 2003, iar apoi in 2004, cand dosarul initial a fost scos din "evidenta pasiva" a Oficiului, adica de la naftalina, si reanalizat. Basescu si omul de afaceri Costel Casuneanu au fost cercetati cu privire la "tranzactiile suspecte privind operatiuni bancare" pe care le-au derulat. Suspiciunile au fost urmatoarele, potrivit ONPCSB: "Pot fi facute mai multe legaturi intre Traian Basescu si Casuneanu Costel: au cumparat terenuri invecinate in aceeasi zi, prin acelasi mandatar; primul a cumparat un autoturism Mercedes de la cel de-al doilea; Traian Basescu a vandut terenul achizitionat catre Gabriela Blaj; aceasta din urma este imputernicita in contul societatii PA&CO SRL, ca si Casuneanu si are domiciliul in aceeasi localitate cu acesta. Terenul din Aleea Privighetorilor a fost cumparat de Traian Basescu la un pret de 4 ori mai mic decat a fost vandut ulterior catre Gabriela Blaj. Astfel s-a putut justifica suma de 280.000 USD, care a constituit pretul vilei de pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti nr. 137B, proprietate care a fost donata fiicei; in acest mod, proprietatea nu a mai fost mentionata in declaratia de avere". La aceeasi data, Oficiul mentiona si doua dintre firmele la care Basescu era actionar: M.T. VEGA TRANSPORT si TRITON COMPANY.
Dupa alegerile castigate de Alianta DA, potrivit algoritmului, Ministerul Transporturilor a revenit, cum era si de asteptat, Partidului Democrat. In fruntea acestuia a fost numit Gheorghe Dobre. Care Dobre, mai mult ca sigur la indicatia pretioasa a presedintelui tarii, l-a pastrat la conducerea ANR pe Paul Branza, un bun si vechi prieten al lui Basescu. In primul rand, pe cei doi ii leaga meseria pe care au imbratisat-o. Amandoi au absolvit Institutul de Marina "Mircea cel Batran" si au fost capitani de cursa lunga pe nave de mare tonaj. In al doilea rand, Branza, vicepresedinte al PD Constanta, l-a ajutat pe Basescu sa iasa din SC TRITON COMPANY - firma specializata in reparatii de nave - preluand actiunile actualului presedinte. Asadar, putem spune ca, din fruntea ANR, Branza a reprezentat interesele presedintelui tarii la mare, atat din punct de vedere politic, cat si economic. Paul Branza este asociat la ora actuala cu Dumitru Ionescu si sotia acestuia in firma mentionata anterior. De asemenea, mai este asociat cu Ionescu si in SC TRITON GRUP SRL, care acorda "consultanta pentru afaceri si management".
Afacerea lui Branza
La data de 24 aprilie 2004, la numai doua luni dupa ce ministrul Transporturilor a semnat Ordinul nr. 276 privind aprobarea procedurilor de inspectie si supraveghere a operarii navelor de tip tanc pentru transportul de produse petroliere, chimice si gaze lichefiate in terminalele porturilor romanesti, directorul general Paul Branza (foto) a pus-o de-o afacere.
Acesta a semnat un contract cu SC J.J. MAERINE SRL, prin care ANR a incredintat activitatea de inspectie a navelor de tip tanc unei firme private patronate de sotii Joseph Justin si Adriana Katz. Care incredintare s-a facut fara vreo licitatie, cum ar fi fost normal si legal. Motivatia pentru aceasta masinatiune, oferita de Branza la vremea respectiva, a fost ca serviciul Inspectii, Control, Operare Marfuri Periculoase (ICOMP) nu dispunea de personal calificat in domeniu. O minciuna cat se poate de gogonata, cel putin din doua motive. In cadrul ANR functiona la ora respectiva, bine mersi, serviciul ICOMP. Pe intreaga perioada in care J.J. MARINE a desfasurat activitatea de inspectie in port, acelasi lucru a fost efectuat si de catre inspectorii ICOMP. In paralel. Doar ca banii ii incasau angajatii familiei Katz. Si n-au fost deloc putini: 600 de euro pentru fiecare nava inspectata, 20 de euro/persoana pentru supravegherea navelor pe intregul timp al operarii, 40 de euro pentru fiecare mie de metri cubi inspectati si 1500 de euro inspectia anuala a terminalelor. In concluzie, cu ajutorul nemijlocit al lui Paul Branza, J.J. MARINE a incasat miliarde de lei, facand aceiasi treaba pe care o faceau si angajatii ANR.
Pericol ecologic
La data de 30 septembrie 2007, nava turceasca DEFNE D a acostat in Portul Constanta, pentru a incarca benzina cu cifra octanica 92 si 95. Intamplator sau nu, era duminica. Dupa cum se poate vedea si in fotografie, balastul de apa pe care ar fi trebuit sa-l aiba la bord era cu mult sub limitele admise, de vreme ce vasul avea prora scoasa aproape complet din apa.
Aici se cuvin cateva explicatii. Un cargo tanc gol nu poate naviga fara apa de balast in rezervoare. Acest balast necesar pastrarii echilibrului si stabilitatii navei trebuie deversat in portul de operare, inainte de incarcarea cu petrol, benzina, substante chimice ori alte marfuri. Numai ca apa folosita drept balast polueaza apele portului. De aceea, sunt necesare statii de epurare si decontaminare, dotari pe care Constanta nu le detine. Potrivit Rezolutiei Parlamentului European din 22 mai 2007 privind stoparea pierderii biodiversitatii pana in 2010, Comisia Europeana a fost invitata sa instaureze controale reale in ceea ce priveste deversarea apei de balast in apele Uniunii Europene. In acest moment se pot pune intrebarile: ce-a facut comandantul navei cu apa de balast cu care a navigat, si cum de i-a permis Capitania portului accesul la terminal in aceste conditii? Dar asta nu e tot.
Nava turceasca DEFNE D este clasificata drept tanc chimic si nicidecum petrolier. Iar benzina nu poate fi transportata decat cu tancuri petroliere. Cu toate acestea, Paul Branza a permis accesul navei la operare de capul lui, Valentin Serbanescu fiind in concediu. Din actele coragoului reiese ca DEFNE D ar fi "CHEMICAL TANKER / OIL TANKER", ceea ce este un fals grosolan, dupa cum am mentionat. Mai mult, Germanischer Lloyd AG, unul dintre cei mai importanti furnizori din lume de certificare in domeniul constructiilor navale, industriale si a serviciilor conexe a certificat urmatoarele "Nava DEFNE D este in prezent clasificata tanc chimic si nu poate transporta benzina 92/95".
Parteneriat PNL - PD
Dupa ruperea Aliantei DA, ministrul Transporturilor Ludovic Orban l-a demis pe directorul general al ANR, Paul Branza, inlocuindu-l cu Valentin Eugen Serbanescu. Acesta este consilier local municipal din partea Partidului National Liberal. Este actionar, impreuna cu sotia sa, in doua firme care in principal acorda credite: SC TOPAZ CREDIT IFN SRL si ONIX CREDIT IFN SRL. Cum si pe actualul director general il leaga de Basescu si Branza absolvirea Institutului de Marina "Mircea cel Batran", acesta nu s-a indurat sa-l lase pe Branza fara un post caldut in cadrul ANR. Ca atare, i-a permis sa conduca Directia de Inspectii si Securitate Navala, o vreme in mod ilegal, iar incepand cu data de 24 septembrie 2007 - legal. Postul ocupat de fostul director general ANR este atat de important, incat Branza are drept de semnatura in locul lui Serbanescu.
Fapta incalificabila
Paul Branza nu-si poate justifica fapta incalificabila, precum ca nu ar fi stiut ca documentele navei turcesti sunt falsificate. Orice vapor detine o serie de inmatriculare. DEFNE D poarta numarul 8003905, fiind construita in anul 1981. Deci, are varsta de peste 26 de ani si nu ar fi trebuit admisa in port, macar din acest motiv, decat in conditii speciale. La construire s-a numit MULTITANK ASCANIA, apoi si schimbat denumirea in EMIN KA, respectiv in DEFNE D, anul acesta. Numarul de inmatriculare a ramas neschimbat. Branza stia foarte bine ca nava turceasca prezenta deficiente majore si nu era un tanc petrolier. Cu toate acestea a admis-o la operare, punand in pericol viata a mii de oameni. Explozia unui astfel de sicriu plutitor ar putea genera in Portul Constanta un dezastru in lant, cu urmari greu de apreciat inclusiv pentru mediu.
Interesul poarta fesul
Nava turceasca nu se afla pentru prima data in Portul Constanta, efectuand transporturi regulate. La data de 29 decembrie 2006, pe cand avea denumirea de EMIN KA, a mai fost pe la noi si a incarcat benzina. Intamplator sau nu, era intr-o vineri, in prag de sarbatori. Si atunci a prezentat documente falsificate, precum ca ar fi un cargo mixt, ce poate transporta si produse chimice, si benzina, ceea ce nu poate fi adevarat, dupa cum am mai subliniat. In raportul inspectorilor a fost evidentiat faptul ca fosta EMIN KA, actuala DEFNE D prezenta grave deficiente, dar cu toate acestea Paul Branza a inchis ochii, din interese doar de el si compania stiute. Deci, nava turceasca se afla in evidentele ANR, are o vechime mai mare de 25 de ani, si cu toate acestea n-a ajuns pe lista neagra a vaselor carora nu li se permite operarea in Portul Constanta.
Poluare la Mamaia
In cea de-a doua decada a lunii iunie, anul acesta, nava CELSIN, aflata tot sub pavilion turcesc, a deversat apa de balast in larg, poluand cu hidrocarburi sectorul Cazino-Iaki din Mamaia si zona Ion Ratiu. In urma investigatiilor s-a stabilit ca nava turceasca, acostata ulterior pentru operare la Dana 69 din Portul Constanta, a deversat apa de balast inainte de a intra in port. Comandantul si-a recunoscut zambitor vina, platind fara comentarii o amenda de 8000 de lei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.