Povestea tragica a tinerei de 20 de ani din Hunedoara a ajuns la membrii trupei Voltaj prin intermediul uneia dintre colegele ei de facultate. Aceasta din urma a prezentat situatia medicala a Ancai Samu si a solicitat participarea formatiei la un spe
Povestea tragica a tinerei de 20 de ani din Hunedoara a ajuns la membrii trupei Voltaj prin intermediul uneia dintre colegele ei de facultate. Aceasta din urma a prezentat situatia medicala a Ancai Samu si a solicitat participarea formatiei la un spectacol de caritate avand ca scop strangerea de fonduri necesare operatiei si tratamentului tinerei fete.

Diagnosticul pe care i l-au pus medicii este "tumoare de ventricul IV", o afectiune foarte grava, tratabila doar printr-o interventie chirurgicala care poate fi facuta in strainatate, la International Neuroscience Institut din Hanova. Numai costurile operatiei se ridica la 40.000 de euro, la acestea adaugandu-se costurile ridicate de spitalizare si tratamentul postoperator. Astfel, la 6 noiembrie in Hunedoara va avea loc un spectacol umanitar la care va participa si trupa Voltaj.

Pentru strangerea de fonduri au fost deschise si doua conturi la Raiffeisen Bank, sucursala Calan, pe numele Samu Ernest (CNP 1541004200884)  in lei: RO 33RZBR 00000 60009 619386 si in valuta: RO 84RZBR 00000 60009 625258.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.