REACTIE. Grupul Farmaceutic al Uniunii Europene (PGEU) este ingrijorat de reducerea adaosurilor farmaciilor din tara noastra. Ministrul Nicolaescu a primit o scrisoare de la John Chave, secretar general al PGEU,  in care se precizeaza printre altele ca: "In UE, reglementarile impun in medie adaosuri comerciale de 24%, cu mult mai mult decat ce se propune in Romania in acest moment". Desi cheltuielile pe produse farmaceutice au crescut, totusi secretarul PGEU spune ca este necesara "o strategie pe termen mai lung inainte de a adopta masuri radicale ce ar putea periclita furnizarea eficienta de servicii farmaceutice".


SALARII. Eugen Nicolaescu a anuntat ca in 2008 medicii vor primi salarii dupa anumite criterii de performanta. Aceasta masura vizeaza cresterea calitatii actului medical. "Criteriile de performanta vor fi foarte ferme si precise. Se vor lua in calcul complexitatea cazurilor rezolvate, calitatea actului medical, gradul si calitatea spitalului", a declarat ministrul.


CABINETE MEDICALE. Ministerul Sanatatii Publice a initiat un proiect-pilot de amenajare a 50 de cabinete medicale in mediul rural. Proiectul ce se va derula la nivel national va incepe anul
viitor. Finantarea proiectului - 9 milioane de dolari - este asigurata printr-un acord incheiat cu Banca Mondiala. Cabinetul va fi compus din mai multe module: unul pentru consultatii, un spatiu pentru recoltare de probe, dublat de unul pentru analize simple, o farmacie, un cabinet stomatologic, dar si un spatiu de locuit pentru medic.