Cand marele luptator contra crimelor comunismului "tot de dl. Basescu este vorba - se enerveaza public de existenta institutelor care le cerceteaza, ma intreb ce va fi spunand in privat? Poate ca, dupa modelul anterior, le elogiaza fervent. Dar daca il citeaza pe concurentul sau din 2004, Adrian Nastase, care declara "cercetatorii ling dosare", este el oare mai putin autentic?
Autentici sunt, fara doar si poate, parintii din Topoloveni-Arges, care refuza ca, la scoala, copiii lor sa invete despre Holocaust. Nu stiu cum isi motiveaza public acesti vajnici romani refuzul, dar ghicesc lesne cat de autentic il justifica ei la nervi, in particular. In 2000, votantii lui Vadim care raspundeau unui sondaj nu pareau sa fi aflat ca eroul lor era presedintele unui partid public si vehement antisemit, si xenofob. Se bucurau in particular de acest discurs, dar anuntau public cele mai nobile crezuri patriotice si justitiare. Dintre acestea, cel care mi-a mers la inima ca o ghiulea a fost ideea ca PRM are multi securisti, si deci este "competent". Filiatia securistica era - atentie! - demna de sustinere publica, sovinismul ramanea o optiune particulara.
Duplicitatea ridicata la rang de virtute nationala a fost teza argumentata de acad. Razvan Theodorescu in discursul sau de receptie sub Cupola. Azi, vad ca a facut multi prozeliti prin lumea buna, care iubesc dublul discurs cu conditia, fireste, sa fie autentic. Sa deduc oare ca apologiile pe care le dedica unii si altii dlui Basescu in public sunt autentice doar in masura in care sunt acompaniate in particular de niscaiva vorbe pitoresti de ocara, la fel de sincere si cu mult mai neaose?
Probabil ca si dl. Theodorescu, si dl. Voinescu au dreptate: romanii au harul, indelung exersat in istorie, al unei dedublari cat se poate de sincere. Asta le-a si placut la Ceausescu pe vremuri, la Ion Iliescu mai aproape de noi: spuneau cu sinceritate ca "ei" si faceau, autentic, ca "noi". Acesti romani paradigmatici - pe care, in aceasta privinta sunt perfect de acord, dl. Basescu il reprezinta cu voluptate - l-au injurat pe Ceausescu in particular si l-au aplaudat frenetic in vizitele de lucru, dupa care i-au scris numele cu minuscula, si-au inchis, vorba bancului, balcoanele, si au fost fericiti. Sa recunoastem ca, daca era dupa ei, reforma economica s-ar fi redus la "Noi nu ne vindem tara", dialogul politic s-ar fi limitat la "Coposu roade osu'", iar cultura - la "Moarte intelectualilor"
Aceiasi romani autentici, care iubesc manelele, scandalurile si barfa, ii detesta pe cei care au curajul sa le spuna adevaruri inconfortabile. Din fericire, au existat si niste romani care, in ciuda oprobriului majoritar, au repetat, cu incapatanare si curaj civic, adevarurile deloc populare care au schimbat soarta Romaniei: despre lichelism, despre orfelinate, despre Holocaust, despre manipulare, despre mineriade, despre Kosovo, despre discriminare, despre securisti, despre Constitutie.. Faptul ca unii dintre ei (slava Domnului, nu toti) dau acum moneda curata a adevarului pe maruntisul calp al sofismelor apologetice nu le diminueaza meritele trecute. Le amaneteaza insa autenticitatea.