De ce sa-ti trimiti banii in exil

Banii sunt nesimtiti. Stau si se usuca la soare, in seiful bancilor. Se odihnesc in contul curent pana adorm si nu-i mai trezesti pe toti. Bagati in masini, se ridica in atmosfera cu fumul de la primele vrrruuum-uri din showroom. Aruncati pe bijuterii, zambesc la tine pana cand nu-i mai vezi in scurgerea de la chiuveta. Pusi in case, se pot sparge in mii de bucati o data cu plesnitura balonului preturilor. Banii sunt usor de pierdut intr-o tara in crestere: pur si simplu sunt prea multe tentatii noi, iar salbaticii care suntem sunt morti dupa orice luceste de orbeste vecinii.


Insa, daca vrei o pensie linistita, petrecuta pe vapor intre Key West si Cancun, trebuie sa scapi de banii de langa tine. Mai ales intr-o tara care importa aproape orice, cel mai destept lucru pe care il poti face cu banii e sa-i trimiti la plimbare. Afara, gata, lasati-ma in pace, sa nu va mai vad! Hai, mars in China, India, Mexic, Coreea! Sa nu va mai prind prin tara asta de pensionari!


Am zis pensionari, ca am de ce. In momentul asta sunt mai multi pensionari decat salariati. Asta inseamna ca in orice as investi in Romania voi prelua automat povara celor care nu pot munci si asteapta (in general pensii mai mari, din ce in ce mai mult timp, ca medicina face progrese). Cum natalitatea e mica, e sigur ca situatia asta se prelungeste: si maine vor fi taxe mari de platit din banii investiti de mine. Tocmai ca sa tina in case, la televizor, noi si noi generatii de importatori de alifie chinezeasca impotriva reumatismului. Nu e scumpa, dar trebuie multa. Pana la pensia mea, banii pusi in economia romaneasca se vor subtia ca la regimul Atkins.


Ce e de facut? E foarte simplu: banii nostri trebuie trimisi afara. Acolo unde tari mici si ieftine (la forta de munca si proprietati) au nevoie de ei. Trebuie pusi la treaba in firme care vor vinde si peste 30 de ani. In tari in care lumea face copii multi, capabili sa munceasca pe branci de la 18 ani, ca sa trimita in batranele natiuni occidentale masute de cires pentru cafeaua de pe terasa. Nici nu vor avea de ales: banii mei intra pe mainile multinationalelor, care stiu ele cum sa faca managementul relatiei intre exploatator si exploatat. Cu paiete, reflectoare si reclame de nu-l mai vezi pe Marx din cauza luminii!


Banii mei trebuie sa plece si din alt motiv: orice s-ar intampla aici, tara e prea mica. La caz de ceva, Doamne fereste, o patim cu totii! Asa ca mai bine am actiuni in trei firme din India, Australia si Venezuela decat un teren pe malul Lacului Snagov, unde cine stie ce idee ii vine maine primarului. Sau faliei tectonice din Vrancea...


De-aia va zic cat mai e vreme: daca va dau banii afara din casa, raspundeti cu aceeasi moneda!

---

Despre autor: