Indignarea stirnita de faptul ca dl Basescu a trecut de la Ątiganca imputita" la scuzele in lacrimi fata de romii persecutati de regimul Antonescu e o imensa ipocrizie! Sau prostie...

Cind cu Ątiganca imputita", dl Basescu era intr-o discutie privata cu sotia, in automobilul propriu, dupa ce tirguise ceva sub intrebarile insistente si timpite ale unei jurnaliste. In al doilea caz, dl Basescu era in sala Cotrocenilor, ca sef de stat in cea mai formala pozitie cu putinta, decorind. Chiar nu se simte diferenta? Se va spune imediat: aha, iata cit e de nesincer, cind e in privat face afirmatii rasiste, cind e in public moare de dorul minoritatii rome! Da, ati descoperit America, va felicit: intr-adevar, exista diferente mari intre comportamentul unui om in spatiul public si comportamentul aceluiasi om in spatiul intim.

Lasind sarcasmul la o parte, va indemn sa privim sincer in oglinda. Citi dintre noi pot spune ca, experimentind personal relatia cu romii intr-o imprejurare sau alta a vietii, nu au nutrit, nici macar o data, ginduri rasiste? Si asta, precizez, nu inseamna deloc ca sintem rasisti. Pur si simplu, o enervare de moment, o clipa de expasperare sau de revolta in fata comportamentului unui rom au produs un gind pe care niciodata nu-l vom duce in act si, mai mult, nici macar nu consideram ca e atit de important incit sa-l rostim. Vor sari zeci de Ąpuri" sa spuna ca nu au injurat niciodata in gind un tigan numindu-l, apasat-scrisnit, Ątigan", ca nu s-au gindit niciodata la ei in termeni rasiali etc. Chiar asa?

Nu vreau sa intru in labirintul psihologiei. Spun doar ca dl Basescu capitalizeaza in continuare pe ceea ce stie ca ii merge cel mai bine: naturaletea. Oamenii se recunosc in el, iar dl Basescu stie ca nu trebuie sa-si cenzureze natura ca sa ramina politicianul de succes care este. Marele merit (si, poate, marele defect, admit) al dlui Basescu este acela de a fi adus la Cotroceni firescul. Dl Iliescu era un aparatcik - produs artificial al scolii leniniste, iar dl Constantinescu era un Don Quijote - produs suprareal al propriei inchipuiri. Dl Basescu e romanul de rind devenit presedinte. E rau, vor sari unii, caci presedintele trebuie sa fie un model. E bine, vor sari altii, caci presedintele trebuie sa fie Ąde-ai nostri", din popor, doar de-aia e democratie. Eu spun, doar, ca asta e situatia.

In setul de diferente Ąprivat-public" in care traim (nu va repeziti la cuvintul schizofrenie, ca nu e cazul), sentimentele noastre fata de romi sint contradictorii. Cu aerul lor salbatic, neimblinzit, cu muzica lor (care i-a fascinat pe unii precum Liszt si Brahms), cu dansurile lor, cu folclorul lor fabulos si naiv in acelasi timp, ei reprezinta strainul prin excelenta, acea entitate de dincolo de Ątribul" nostru, care ne atrage si ne infricoseaza in acelasi timp! Violenta comportamentala, mirosul celor mai multi, unele experiente de contact personal ni-i fac respingatori, ne infurie, ne revolta. Internalizam bine norma: nu trebuie sa discriminam, trebuie sa gasim mijloacele cele mai intelepte de a-i integra pe cei neintegrati (nu toti romii sint niste marginali febrili!), nu trebuie sa judecam oamenii dupa culoarea pielii. Dar, pe sub aceste norme, care compun substanta oricarui om civilizat in Europa secolului al XXI-lea si pe care nu cred ca e roman intreg la cap sa nu si le asume serios, se insinueaza altceva.

Dl Basescu nu a fost mai putin autentic atunci cind a plins linga batrinii supravietuitori ai deportarilor antonesciene decit atunci cind a suduit Ątiganca imputita". Tocmai de aceea e politicianul care cistiga alegeri. Spre exasperarea adversarilor cocotati pe antene...