PUNCTUL PE EI
Steaua m-a trecut in rezerva. Mi-a lasat iluziile la vatra. Musteste echipa asta de o neputinta care nu poate fi egalata decat de neghiobia conducatorilor sai. Desi folosesc pluralul (deoarece nu pot sa cred ca intunecimea Sa poate fierbe atata smoala de unul singur), trebuie sa recunosc totusi genialitatea distructiva a Unicului. Nu-l mai numesc. Veti sti cu siguranta la cine ma refer. Cu Arsenal a fost The Cockroach, cu Sevilla a fost La Cucaracha, iar in spatiu domestic ii zicem "de bucatarie". Ii mai zicem noi si altele. Cum ne vine la gura. Dar chiar si asa injuratura pare mangaiere pe langa umilinta pe care am indurat-o marti seara. Chestia aia cu "ati mintit poporul cu televizorul" mi se pare subtire rau de tot. "Ati terorizat poporul" pare formula care acopera realitatea de fapt.


Steaua m-a trecut in rezerva. Mi-a lasat iluziile la vatra. Dar nu vreau sa-nvat ce-i ura si nici nu ma las prada disperarii. Salvarea vine intotdeauna de la posibilitatea de a alege. Aleg distanta fata de electoratul intunecimii Sale, aleg pasaportul umorului pentru a depasi granita tristetii. Marti seara, pe cand spaniolii implinisera deja 2-0 si vreo zece ocazii ratate, un amic in compania caruia vizionam meciul mi-a furat incruntarea printr-o poveste haioasa. Pe o poarta ca oricare alta trona impunator un avertisment: "Nu intrati. Caine foarte rau". Musafirul suna, asteapta sa i se deschida si, alaturi de gazda, paseste temator in curte. Nezarind vreo dihanie fioroasa, prinde curaj si intreaba unde este totusi cel foarte rau. Urmarind cu privirea aratatorul gazdei descopera, pitita dupa un pui de laptuca, o piticanie care tremura ca varga. Nedumerit, musafirul cere din nou sprijin gazdei: "El e? El e ala foarte rau?". I se raspunde: "Da, e foarte rau. Dar tine in el".


Dupa ce am vazut meciul Sevilla - Steaua, dupa ce am ascultat povestea amicului meu, nu mai cred in avertismentele amenintatoare lansate in Ghencea. Desi nu tine in el, desi nu tine chiar deloc in el si latra foarte tare, intre razboinicul guraliv si potaia din poveste nu este nici o diferenta. De-asta nu vreau sa-nvat ce-i ura, de-asta zic sa nu dam cu piatra. Daca nu va accepta dresajul, potaia va fi distrusa de propriile-i angoase.