Constantin Balaceanu-Stolnici a colaborat cu Securitatea din 1965 pina la revolutie.

Constantin Balaceanu-Stolnici e si membru inColegiul National Bisericesc, for carea ales Patriarhul Epopeea colaborarii cu Securitatea a urmasului boierilor argeseni a inceput pe 3 iunie 1965, cind Securitatea l-a „botezat" „Ionescu Paul", recrutindu-l pentru a obtine informatii despre „fostii exploatatori", dar si despre TNL, adica tinerii liberali. La doar un an, securistii apreciaza pozitiv activitatea acestuia, care, din proprie initiativa, si-a largit aria de actiune. Astfel, notele sale informative au ajuns sa-i vizeze si pe mai multi romani ce reusisera sa plece peste hotare. Emigratia romaneasca a ramas, de altfel, pina la sfirsit o tema preferata de Balaceanu-Stolnici in notele sale. Atunci cind mergea in strainatate, el ii vizita pe unii dintre cei pe care ii turna, oferindu-le cadouri cumparate din banii primiti de la Securitate special pentru asta. Cele patru dosare pe numele sau pe care le detine CNSAS, doua primite de la SRI, doua de la SIE, contin numeroase dovezi ale remuneratiei generoase cu care Balaceanu-Stolnici era rasplatit de Securitate. De exemplu, pentru un sejur in Europa impreuna cu sotia, care costa 8.000 de lei, Securitatea ii oferea 4.000. Cea mai completa imagine asupra muncii sale informative o ofera o biografie scrisa chiar de Balaceanu-Stolnici in 1977, cind purta deja un alt nume conspirativ, cel de „Laurentiu". Biografia olografa din arhiva CNSAS este scrisa la persoana a III-a. Ea arata ca a fost folosit de Securitate inclusiv in „problema Europa Libera", in problema Ordinului Cavalerilor de Malta, din care face parte, in problema regelui Mihai. „A colaborat si colaboreaza din anul 1965 cu Securitatea Statului. Gratie acestei colaborari si-a insusit tehnica de observare si analiza a oamenilor si a situatiilor, ca si o indeminare in redactarea unor informari. Totodata, si-a asimilat un punct de vedere precis care trebuie sa-i guverneze relatiile cu oamenii din afara. (...) A informat despre multi romani din exil stabilind, pe baza datelor de observatie si a discutiilor, care sint conceptiile lor, care sint slabiciunile lor, ce sistem de relatii au, ce interes prezinta pentru noi, si eventual cum ar fi putut fi influentati". Tot in cadrul acestei caracterizari, medicul de la Institutul de Geriatrie si Gerontologie din Otopeni se autopropunea pentru „o promovare ulterioara in cadrul Academiei de Medicina si poate a Academiei R.S.R, promovari care reprezinta doar titluri onorifice, fara avantaje de pret sau de remuneratie". De asemenea, Balaceanu-Stolnici, arata documentul, dorea sa-i ia locul celei care il adusese in institut, Ana Aslan. „Pentru stabilitatea de viitor a Institutului si a pozitiei doctorului Balaceanu ar trebui sa se intervina energic sa se schimbe atmosfera groaznica ce domneste in I.N.G.G., sa se atribuie sarcini de protocol doctorului Balaceanu si sa se admita principiul ca prof. Aslan sa circule insotita (mai ales ca sanatatea ei este subreda). In felul acesta s-ar putea face un transfer al relatiilor prezente ale prof. Aslan la doctorul Balaceanu, relatii care se vor pierde pentru tara in cazul in care prof. Aslan inchide ochii. S-ar pregati astfel terenul pentru succesorul ei. Nu exista in I.N.G.G. nici o personalitate care sa-i ia locul in afara de C. Balaceanu", aprecia el in document.

Balaceanu-Stolnici a lucrat pentru Securitate pina la revolutie. In decembrie 1989, Securitatea il propunea pentru trecerea la un nivel superior al muncii informative: Directia a III-a de Contraspionaj. Desi nu a mai apucat sa lucreze acolo, marile vise i s-au implinit dupa revolutie: in 1991 a devenit director la Institutul „Ana Aslan", iar in 1992 a ajuns membru de onoare al Academiei Romane.