Dezvoltatorul proiectului Casa Radio din Bucuresti, a incheiat un parteneriat cu BAS Development pentru infiintarea unei companii mixte, in vederea dezvoltarii de proiecte imobiliare rezidentiale si de birouri in Romania.
Entitatea nou-infiintata va fi controlata in proportie de 50,1% de Plaza Centers, diferenta de titluri revenind actionarilor BAS Development.
In cadrul parteneriatului, noua firma va prelua drepturile de proprietate detinute de BAS la cinci proiecte de constructii rezidentiale si de birouri din Romania. Pretul de achizitie, de aproximativ 6,9 milioane de euro, reflecta valoarea initiala a participatiei BAS la aceste proiecte, care vor fi administrate in continuare de BAS.
Cele cinci proiecte sunt pozitionate in Bucuresti, Brasov si Ploiesti. Potrivit Plaza Centers, aceste orase se vor dezvolta puternic in viitor, in special avand in vedere impactul economic pozitiv al aderarii Romaniei la UE. Compania mixta formata de Plaza Centers si BAS va fi responsabilia de identificarea oportunitatilor de dezvoltare a unor noi proiecte rezidentiale si de birouri, atat in cele trei orase mentionate anterior, cat si in alte regiuni din Romania.
"Activitatea noastra se va concentra in continuare asupra centrelor comerciale si de petrecere a timpului liber. In orice caz, suntem de parere ca oportunitatea de a intra pe pietele de proiecte rezidentiale si de birouri din Romania, in expansiune accelerata, cu costuri si riscuri scazute pentru Plaza, va genera un randament ridicat, in conditiile in care incercam sa sporim valoarea participatiilor actionarilor", a declarat, in comunicat, directorul general al Plaza Centers, Ran Shtarkman. Plaza Centers a intrat pe piata romaneasca anul trecut si deruleaza in prezent cinci proiecte, cel mai important fiind complexul Casa Radio, realizat in parteneriat cu statul roman.