Absurdul e la el acasa in politica romaneasca.

Cacofonia politica romaneasca nu i-ar soca deloc pe Ionesco sau pe Beckett, caci, iata, „Lectia de referendum" concureaza intru absurd „Lectia de engleza", iar in asteptarea scrutinului uninominal sintem precum Vladimir si Estragon din „In asteptarea lui Godot". Desi e prezentata ca o confruntare intre doua pozitii principiale ireconciliabile, opozitia absurda dintre doua proceduri - referendumul si asumarea raspunderii guvernamentale - e mai degraba un fel de razboi dimbovitean al sfirsitului lumii. Si daca lumea politica romaneasca va supravietui, ca de obicei, scrutinul uninominal, asa-zisul obiect al discordiei, va fi o victima sigura.

Transformind alegerea parlamentarilor prin scrutin uninominal in subiect de batalie politica improvizata, presedintele si primul-ministru sacrifica chiar reforma electorala de dragul spectacolului si al revansei personale. Ce poate fi mai absurd decit incercarea de a aborda un domeniu pe cit de sensibil, pe atit de instabil precum schimbarea recrutarii parlamentarilor prin constringere? Si daca totusi se intimpla asa, care sa fie miza? Adaptind mitologia politica la contextul actual si ajustind vechea poveste a confruntarii ireductibile dintre Bine si Rau, presedintele si primul-ministru, asistati de armatele de experti, consultanti si membri de partid, purced la razboiul uninominalului. Si, cum din arsenalul militar nu au cum lipsi nici dezinformarea, nici propaganda, scrutinul uninominal, un subiect mai degraba tehnic, este atacat din toate partile. In final, dupa toata inscenarea, ranit de moarte, uninominalul va sucomba.

In fond, asumarea raspunderii Guvernului nu se opune, nici nu se intersecteaza cu referendumul. Prima e o scurtatura legislativa - o procedura de urgentare a procesului de legiferare in domenii controversate, fortind nota si obligind parlamentarii fie sa accepte o reforma nedorita, fie, daca le da mina, sa depuna o motiune de cenzura cu care sa darime Guvernul -, pe cind celalalt, referendumul, nu are putere legislativa, fiind doar o consultare democratica. A propune consultarea prin referendum a populatiei pe o tema care tocmai a fost legiferata e cel putin curios, daca nu absurd. Cita vreme referendumul convocat de Traian Basescu constituia o presiune in favoarea reformei electorale, el era atit legitim, cit si eficient. Dar din momentul in care legea exista, referendumul nu mai are sens. Si, daca nici o motiune de cenzura nu se va depune dupa asumarea raspunderii Guvernului, atunci legea ar putea fi promulgata pe 5 noiembrie. Pentru ca referendumul sa se desfasoare ar fi nevoie de un artificiu procedural: trimiterea legii spre reexaminare. Iar pentru ca intirzierea procedurala sa se justifice, pot fi aduse argumente absurde care sa diferentieze intre uninominalul bun, cel pe care il agreeaza, spre exemplu, presedintele, si uninominalul rau, cel al primului-ministru. Putin conteaza ca astfel se promoveaza cu buna stiinta confuzia intre clasificarea circumscriptiilor - uninominale sau plurinominale (de lista) si metoda de repartizare a mandatelor - majoritara, proportionala sau mixta. Dar nu adevarul e miza acestei dezbateri, ci puterea.

Pentru ca referendumul sa se poata desfasura, asumarea raspunderii trebuie anulata de facto. Dar trimitind legea spre reexaminare Parlamentului, presedintele va da lovitura de gratie reformei electorale. Cum referendumul e doar consultativ - el nu obliga Parlamentul la vreo abordare legislativa -, ba poate sa nu fie nici validat daca prezenta la vot va fi sub jumatate din cei inscrisi pe listele electorale, atunci parlamentarii, iar nu presedintele, vor avea ultimul cuvint. Pentru ca o lege organica sa fie adoptata e nevoie de votul majoritatii absolute a deputatilor si senatorilor. Iar dupa referendum va fi imposibil sa se degaje vreo majoritate in favoarea vreunei variante. Si astfel reforma electorala va fi definitiv compromisa.