Ne-am obisnuit cu amestecul de indiferenta, clementa pasiva si libertinaj drapat al tranzitiei.

Avem, prin urmare, o stranie mostenire. Romania n-a demascat marii tortionari, iar edilii Bucurestiului n-au construit un muzeu al victimelor Securitatii - precum Stasimuseum din Berlin -, desi am inregistrat cele mai multe in toata Europa de Est. Pina la moarte, in schimb, Silviu Brucan a fost starul nenumaratelor emisiuni de analiza politica televizata. Vechiul instigator al miniei proletare gasea totodata spatiu de reflectie si expresie - desigur, civilizata - in revista „Dilema". Ion Iliescu face noi adepti prin incriminarea „vinatorii de vrajitoare". Sergiu Nicolaescu cistiga mai departe competitii cinematografice. Impenitentul Adrian Paunescu isi mestereste nestingherit filosofia ciolanului din postul de sef al Comisiei pentru cultura a Senatului. La fel, Ioan Biris, ex-propagandist din Arad, coordoneaza astazi doctorate de filosofie la Universitatea din Timisoara (minus punctul opt).

Reptile de tot soiul, scurse din cadavrul lui Ceausescu, isi extind fara remuscare impostura si dominatia.

In schimb, cei putini care au gresit in comunism, asumindu-si public pacatele colaborationismului, n-au drept nici la clementa si nici la iertare. Scuipatul cu venin omoara orice autentica vindecare. Din acelasi buget de stat extragem fonduri pentru pensiile fidelilor colonei ai Securitatii si chilipirul pentru vaduva unui fost detinut politic. Naduseala ipocriziei nationale se spala din banii publici.

Mereu alte prioritati par sa guverneze atentia noastra civica. Flacara simpatiei pentru camarazii falselor eroisme arde unde nu te astepti. Reprezentanti foarte vocali ai tineretului universitar au regasit gustul pentru Comuna din Paris (versiunea 1968) si neomarxismul ecologic („Apocalipsa dupa Al Gore"). La un pol, ierarhiile dispar, in timp ce la celalalt intransigentii exclud dialectica iertarii. In acest context anomic si arbitrar, cum sa mai incadrezi discutia despre colaborationismul liderilor Bisericii Ortodoxe si - de altfel - ai celorlaltor religii recepte din Romania comunista? Daca opera interna de ecarisaj in spatiul eclezial, politic, academic si cultural a esuat lamentabil, care mai sint atunci vocile inatacabile ale discernamintului moral?