Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca pentru introducerea votului uninominal, nu este nevoie nici de asumarea raspunderii Guvernului, nici de organizarea unui referendum de catre presedinte, intrucat ambele variante „scot din jo
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca pentru introducerea votului uninominal, nu este nevoie nici de asumarea raspunderii Guvernului, nici de organizarea unui referendum de catre presedinte, intrucat ambele variante „scot din jocul democratic” Parlamentul. Geoana a spus ca PSD, indiferent de modalitatea in care se va ajunge la legiferarea votului uninominal, prin asumarea raspunderii de catre Guvern, prin referendum, sau printr-un proiect de lege adoptat de Parlament, va sprijini acest proiect „fara rezerve”.
In opinia liderului social-democrat, motivatia celor doi nu este legiferarea votului uninominal ci, pe de o parte, implicarea presedintelui in campania electorala a PD, pe de alta parte, dorinta premierului de a face „uitat” efectul scandalului Remes.
Geoana a spus ca, daca intrebarea de la referendumul pentru introducerea votului uninominal se va referi la o varianta agreata de PSD, respectiv vot uninominal in doua tururi de scrutin, atunci va recomanda simpatizantilor partidului sa raspunda afirmativ.
Pe de alta parte, presedintele PSD a spus ca, daca se va ajunge la un vot in Parlament asupra unui proiect care sa legifereze votul uninominal, social-democratii sunt dispusi la compromisuri in cazul in care rezulta o majoritate care sa sustina una dintre variantele de uninominal."O masura disperata"Presedintele CRN al PLD, Valeriu Stoica, considera ca anuntul facut de PNL privind asumarea raspunderii Guvernului Tariceanu in Parlament, pe votul uninominal, reprezinta doar „o masura disperata pentru a impiedica referendumul anuntat de seful statului”. „Ramane de vazut daca intr-adevar Guvernul isi va asuma raspunderea. Nu este vorba despre o intentie reala, o vointa politica reala pentru a realiza aceasta noua modalitate de desfasurare a alegerilor”, a declarat Valeriu Stoica.PC saluta decizia PNLPC saluta decizia conducerii PNL ca Guvernul sa-si asume raspunderea pentru introducerea votului uninominal si considera ca aceasta este solutia cea mai rapida si necostisitoare, fata de convocarea unui referendum pe aceasta tema, dupa cum intentioneaza presedintele Traian Basescu.
Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a adaugat ca organizarea unui referendum pe tema votului uninominal ar fi costisitoare si nu ar rezolva problema.
El a mai spus ca este posibil ca acest referendum nici sa nu fie validat, avand in vedere ca a ramas in vigoare prevederea legala potrivit careia trebuie sa se prezinte la referendum jumatate plus unu dintre cetateni. PC va sprijini proiectul de vot uninominal pentru care Guvernul urmeaza sa-si asume raspunderea, urmand ca, in cazul in care conservatorii considera necesar, sa propuna modificarea sau completarea lui, a precizat Ciuca.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.