Selectionerul reprezentativei Romaniei nu numai ca nu ia in calcul varianta de a se desparti de tricolori inaintea turneului final al Campionatului European, ci isi doreste chiar cucerirea laurilor. Dupa ce a calificat Romania la CE 2008, Victor Piturca s-a destainuit in cadrul emisiunii Nasul de la B1TV. Selectionerul a dat mai intai asigurari ca-i va conduce pe trico­lori si la turneul final al CE de anul viitor, din Austria si Elvetia. "N-as pleca de la echipa nationala nici pe 10 milioane de euro. Abia dupa europene, daca voi avea o oferta extraordinara, as sta la discutii", a spus Piturca.   DORINTA. Pana cand va fi pus in situatia de a alege intre prima reprezentativa si alte echipe nationale care sunt interesate de serviciile sale, Piturca are ganduri mari: "Nu cred ca exista la ora actuala echipa in lume careia sa nu-i fie foarte greu impotriva noastra. Nu e un obiectiv, dar eu vreau sa cuce­rim titlul continental". In sprijinul acestui deziderat, Piti aduce ca argument atmosfera excelenta de la echipa nationala. "Tinem foarte mult unii la altii, suntem o familie. Sunt fratele mai mare al jucato­rilor, tatal lor, iar dupa calificare ne-am distrat impreuna extraordinar: pana la patru dimineata, s-au recitat poezii, s-au cantat melodii din toate zonele tarii", a spus Piturca.   Mircea Sandu, condamnat Victor Piturca a vorbit si de­s­pre episodul petrecut in 1999, cand presedintele FRF, Mircea Sandu, l-a destituit de la carma nationalei in urma unui scandal cu Hagi, desi calificase echipa la CE 2000. "Hagi s-a suparat atunci pentru ca i-am zis: «Unii ju­catori sunt nemultumiti ca iei tu atatia bani, desi n-ai jucat de­cat putin». E o pata in cariera lui Hagi ce s-a petrecut atunci, dar nu pe el il consider principalul vinovat, ci pe Mircea Sandu."     "Ogararu s-a autoexclus" Selectionerul a dezvaluit si motivul pentru care nu l-a convocat atata timp pe fundasul dreapta al lui Ajax, George Ogararu. "El venea mai demult daca isi vedea de treaba si nu intra in jocul presei. A inceput sa spuna baliverne, sa dea tot felul de declaratii, de-asta n-a venit, de-asta am spus ca o perioada nu intra in vederile mele. Incepuse sa se scuze ca n-a gresit, ca nu stiu ce. Dar cine il acuzase? Nu sunt un tip razbunator, s-a vazut asta in cazul lui Mirel Radoi, dar vreau disciplina. La fel procedez cu toata lumea, si cu jucatorii care vin constant la lot, daca nu respecta programul, indiferent de numele lor, pleaca!", a spus Victor Piturca.   Linistit "In Bulgaria nimeni nu vrea sa ne rupa picioarele. Intre noi si ei exista un scandal fabricat de presa, insa credeti ca jucatorii bulgari pun mare pret pe ce scrie presa lor?! aia scriu povesti de adormit copiii. Mutu a gresit totusi atunci cand a spus ca prefera Olanda la Campionatul European pentru ca batavii sunt mai civilizati decat bulgarii. El a fost luat de val dupa ce un tampit de ziarist bulgar a scris anumite lucruri jignitoare la adresa lui. Cu Bulgaria, cine va fi mai concentrat va castiga" Victor Piturca   Interes "M-ar interesa sa antrenez un club unde sa pot sa conduc si care sa-mi ofere posibilitati financiare sa aduc ce jucatori doresc. Nu sa ma duc undeva si sa-mi aduca presedintele ce jucatori vrea el. Dar acestea sunt discutii pur teoretice, pentru ca maine pot semna cu FRF o prelungire a contractului pe patru ani si a cazut totul. Cand am fost la Steaua erau probleme mari, erau echipe mai puternice, era greu sa lupti in conditiile alea, sa castigi campionate. Daca erau conditiile de azi, Steaua lua titlul an de an" Victor Piturca     Seful FRF il contrazice pe selectioner Victor Piturca a admis faptul ca ar putea ramane la carma primei reprezentative o perioada lunga de timp. "Eu am contract cu FRF pana in 2008, care trebuie renegociat. Eu personal mi-as dori sa semnez inca din iarna o prelungire pe alti patru ani. Sigur, trebuie sa discutam toate amanuntele, fiindca s-a mai schimbat situatia, e un alt nivel de trai, dar nu sunt iesit din comun, nu vreau pentru mine si pentru colaboratorii mei ceva ce FRF nu poate oferi", a spus selectionerul. Presedintele FRF, Mircea Sandu, l-a contrazis insa, spunand ca intelegerea dintre forul pe care-l conduce si selectioner nu se incheie o data cu desfasurarea ultimului act al Campionatului European de anul viitor. "Va spun un singur lucru: Piturca are contract cu federatia pana in 2010. Dar despre aceste negocieri nu discutam pana cand nu se desfasoara si celelalte doua meciuri ale formatiei noastre, cu Bulgaria si cu Albania. Partea financiara este iarasi un subiect despre care nu are sens sa discutam acum", a declarat seful FRF. In cazul in care nu va ajunge la un acord cu FRF, Victor Piturca a precizat ca mai are varianta de a prelua una dintre reprezentativele care vor rata ca­lificarea la CE. marius.mihalcea@jurnalul.ro