Am petrecut putin peste o jumatate de ora privind la emisiunea „Altfel" a domnilor Liiceanu si Plesu de pe Realitatea TV. In timpul discutiei, stimulat de dl Turcescu, dl Liiceanu si-a exprimat uimirea fata de consumul excesiv de emisiuni tv al unui public destul de prost informat. I se parea paradoxal sa traiesti intr-o democratie, sa ai acces la mijloace de informare si sa nu profiti de ele pentru a-ti rafina convingerile politice sau optiunile civice. Pentru un ginditor cu solide convingeri democratice, formate in timpul unei dictaturi hotarite sa impiedice circulatia libera a informatiei, aceasta nedumerire mi se pare sincera, dar mai ales simptomatica. Ani buni, citiva intelectuali au asteptat fara speranta zorii unei societati deschise, convinsi fiind ca democratia occidentala si economia de piata sint mecanisme sigure, care odata puse in functiune genereaza acea energie sociala capabila sa rostuiasca o comunitate. Si-au inchipuit ca cenzura a fost una dintre marile forte ale raului comunist. Pe buna dreptate au crezut asta, numai ca, odata scapat pe cimpia media, iata ca cetateanul nu paste rational, ci umbla hamesit dupa emotii vulgare, stari de transa colective, fapt divers. Poate ca ideologia nu explica suficient de bine raul din lume, iar cunoasterea binelui nu echivaleaza cu practicarea lui. Poate ca cei rai nu sint neaparat cei dezinformati, poate ca Socrate s-a inselat si poate ca uimirea dlui Liiceanu vine din neputinta de a renunta la o veche si bine solidificata explicatie a raului.