Locul raclei il cunoaste tot bucuresteanul cu frica lui Dumnezeu. Cel ales de ecleziarh, spre a face dovada creativitatii sale navalnice, este, nici mai mult, nici mai putin decat absida aceleiasi racle, cea care strajuieste din inalt mirabilele relicve. Ecleziarhul a hotarat ca intregul spatiu al absidei sa devina o vasta si recapitulativa icoana a sfantului; dar nu numai o simpla si banala icoana in mozaic sau in fresca, ci o lucrare in care mesterii convocati sa reuneasca inventiv cele mai diverse tehnici si cele mai mandre materiale. Asa a luat nastere uriasa imagine de deasupra raclei care, neindoielnic, intrece in prost gust cele mai redutabile exemplare ale kitschului religios contemporan.
In plus, neobizantinismul lui Belizarie, zugravul bisericii patriarhale, este greu de logodit cu mitocania stilistica a "capodoperei" pe care o comentam. Poate fi numita, fara exagerare capodopera a prostului gust, fiindca cuprinde si exhiba majoritatea poncifelor kitschului bisericesc: culori pestrite si nepotrivite cromatic, materiale, nu numai agresiv eterogene, ci vizibil vulgare, ale caror substante se exclud reciproc. Sfantul este inchipuit intr-un mozaic de module vopsite tipator, impanat cu un fel de moluste de sticla stratificata si de faiante emailate, mai stridente inca decat darurile cu care Badita Columb a reusit altadata sa fure ochii pagani ai neamurilor Lumii Noi - intr-un cuvant o suprafata poticnita, dizarmonic acoperita de enclave tuguiate si plate, urat si incult lucrata. La toate acestea si multe altele, se adauga efectele ieftine ale asocierii, in cadrele aceleiasi "icoane", a reprezentarii stupid realiste, laolalta cu ifose bizantiniste, binecunoscuta perfidie facuta sa probeze indoit si canonicitatea razbita a produsului, si ortodoxia, chipurile, indubitabila a conformitatii canonice a parintelui ecleziarh!
Merita mizerabila imagine din jurul moastelor truda acestor cateva randuri? Desigur ca nu, in cazul in care ecleziarhul nostru ar fi asternut-o pe peretii propriei sale chilii si spre propria sa desfatare. Aici insa, kitschul asa-zisei icoane din absida cu pricina, pe de o parte jigneste grav credinta miilor de pelerini care nu pregeta sa se inchine moastelor pe tot intinsul anului, pe de alta le batjocoreste relicvelor dumnezeiasca lor putere si nu in ultimul rand se constituie formativ, ca model patriarhal urgent de urmat de catre bietele parohii ale tarii... Pe 27 octombrie, de praznicul sfantului, racla va fi scoasa afara, ca in fiecare an si asezata in aer liber, pe deal, si tot ca in fiecare an obisnuitul million pravoslavnic de bucuresteni va savarsi impresionantul pelerinaj la racla.
Din pacate imi este greu si, pe deasupra, nu gasesc nici ragazul de a sta la rand 5-6 ore pentru a saruta cinstitele moaste. Pot insa intampina praznicul si altfel: atragand atentia asupra uraciunii nesfinte care se lafaie impudic pe suprafata absidei si sa implor autoritatea ecleziala sa o scoata grabnic. Scoaterea este cat se poate de simpla si n-ar dura nici macar un sfert de ora, penibila imagine fiind doar lipita pe zid...
Fie ca dezlipirea odata savarsita sa se adauge si ea minunatelor biruinte ale sfantului care ne ocroteste orasul!