Sub focul talibanilor

A fost tinta unui atentat comis de talibani la Kabul. Cu riscul de a-si pierde viata, maiorul Doru Sindie si-a salavat camarazii americani din ghearele mortii. In Romania nu a aflat nimeni de curajul de care a dat dovada pentru a salva doi militari americani din iadul declansat de explozia unei masini capcana.
Ministerul roman al Apararii se grabeste sa dea comunicate de presa pentru orice eveniment marut, dar cand e vorba de un eveniment soldat cu morti si raniti difuzeaza cate un comunicat de presa elaborat cu mare atentie din care opinia publica sa nu realizeze gravitatea celor intamplate. Se folosesc termeni hilari de genul "un militar a suferit un incident" sau "ranile au fost superficiale", iar dupa cateva zile sa aflam ca ranitul a fost operat de mai multe ori si a trecut prin mai multe spitale de pe trei continente. Cateodata anumite evenimente nici macar nu mai sunt aduse la cunostinta opiniei publice. Este cazul maiorului Doru Sindie. Au trecut aproape doua luni de zile de cand militarul roman a vazut moartea cu ochii, dar oficialitatile de la Bucuresti nu au considerat ca militarul roman care a salvat doi camarazi americani de la o moarte sigura merita sa fie recompensat pentru actele sale de vitejie. Poate ca daca, Doamne fereste, murea in atentatul comis de talibani la Kabul, ministrul Apararii s-ar fi grabit sa semneze un ordin de avansare in grad post-mortem iar Train Basescu ar fi dat un decret prin care sa-i ofere o decoratie. De la Bucuresti, Sindie a primit, prin intermediul unui superior, felicitari transmise telefonic de un general. Doar atat. In schimb, la Comandamentul Central al Fortelor SUA (USCENTCOM) din Tampa, Florida, toata lumea vorbeste de eroul roman de la Kabul care a salvat doi militari americani de la moarte. Ca sa va dati seama ce s-a intamplat in acea zi fatidica pe strazile capitalei afgane, o sa va prezentam povestea asa cum ne-a relatat-o maiorul Doru Sindie. Mentionam ca pozele sunt chiar de la atentatul respectiv si au fost facute la putin timp dupa ce a explodat masina capcana.
Talibanii kamikaze
"In data de 25 august a.c. am plecat impreuna cu doi subofiteri, Chris Sanders si Todd Nelson, si cu maistrul militar principal Bruce Mozingo. Cei doi subofiteri au ocupat un suv Toyota, iar eu cu Mozingo, a doua masina, un Ford Ranger. Conform procedurilor standard, in misiuni in afara bazei, nu pleaca decat cel putin doua masini si cel putin patru oameni. In acea zi se facea receptia unui transport cu materiale, respectiv piese de schimb pentru tehnica, la un depozit de la marginea Kabulului. Trebuie sa mentionez ca am iesit zilnic, deoarece eram legati unii de altii, nici unul nu-si putea indeplini misiunea fara sprijinul celorlalti.
In jurul orelor 16.00 am plecat din depozit catre Camp EGGERS, baza noastra. Dupa aproximativ 10 km., parcursi intr-un trafic de intensitate medie, ne deplasam pe banda doi, cred cu viteza variabila, intre 50-70 Km/h, si am vazut o Toyota alba break care s-a deplasat pe prima banda ca sa ne faca loc sa trecem. Cand prima masina, in care erau cei doi subofiteri, a ajuns in dreptul ei, aceasta a detonat. Trebuie sa spun ca intre prima masina si masina mea erau 25-30 metri. Senzatia a fost una extrem de ciudata, deoarece nu imi venea sa cred ca mi se poate intampla una ca asta. In momentul exploziei am vazut o minge mare de foc in care am intrat si am auzit un zgomot asurzitor. Bucati de metal din masina capcana au trecut prin parbriz printre mine si sofer si au iesit prin luneta spate. Soferul a accelerat, pentru ca am strigat amandoi ca este explozie. Dupa aproximativ 30-40 metri de condus orbeste, am vazut doar resturile masinii capcana. Am iesit din foc si am oprit, deoarece nu vedeam prima masina cu colegii nostri.
Efectele exploziei
Am coborat din masina pregatit sa deschid focul, deoarece am crezut ca mai pot fi si alti talibani care asteapta sa vada rezultatul exploziei si sa traga asupra noastra. Am evaluat rapid situatia, am vazut un corp de-a curmezisul soselei. Am trecut in viteza pe langa el si m-am uitat sa vad daca traieste. Era ars complet si fara o mana. Cred ca a fost victima colaterala. M-am indreptat catre masina colegilor nostri care era in flacari. Trebuie sa precizez ca masina lor a fost proiectata din suflul exploziei pe celalalt sens de mers si intoarsa la 180 de grade. Din masina lor l-am vazut pe sofer coborand impleticit, cu gura plina de sange si cu arsuri pe fata si pe maini. L-am intrebat daca este OK, mi-a raspuns afirmativ. Pe locul pasagerului am vazut pe celalalt coleg cazut pe o parte, fara casca si ochelari si cu vesta rupta. Nu pot sa descriu senzatia pentru ca nu mi-a placut niciodata sa vad pe cineva suferind. Am strigat la partenerul meu sa anunte evacuarea de urgenta si baza despre incident si ca avem doi raniti, dintre care unul in stare grava.
Americanul nu mai avea jumatate de fata
L-am vazut pe colegul meu american, Todd Nelson, ca statea in flacari, cazut pe o parte si nu se putea misca. Era in stare de semiinconstienta. L-am apucat de gulerul vestei si de maneca sa-l trag afara. Era foarte greu. Maneca s-a rupt si s-a desfacut impreuna cu pielea de pe brat. L-am apucat impreuna cu Chris Sanders, soferul ranit, si l-am tras afara la 2-3 metri de masina in flacari.
Fiind afara, am vazut ca era foarte grav ranit. Nu avea jumatatea dreapta de fata. Ochiul drept ii lipsea. Piele nu mai avea deloc pe fata si pe cap. Urechile erau arse. Am realizat ca nu-l pot lasa langa masina deoarece ingrijorarea mea cea mare acum era sa nu explodeze masina, pentru ca avea rezervoarele pline cu combustibil, asa ca am inceput sa-l trag cu toata puterea sa-l pun la adapost. Cand eu il trageam, el ori se opunea, ori nu se misca si striga ca nu vede nimic. Trebuie sa spun ca intre timp a inceput sa explodeze munitia care era cu armele lor in masina, fapt ce m-a facut sa ma concentrez si mai tare sa-l pun la adapost, sa nu fim loviti de propriile gloante. Am reusit sa-l pun la adapost dupa coltul unei case de la marginea drumului.
A securizat zona si a evacuat ranitii
L-am incurajat ca va fi totul bine. L-am lasat sprijinit de perete si am inceput sa somez vehiculele din trafic si populatia civila, pe care i-am oprit la o distanta de siguranta pentru noi. Intre timp, partenerul meu, Bruce Mozingo, a adus masina noastra. I-am urcat pe raniti in spate si eu am plecat cu ei la punctul medical din Camp Phoenix. Aici au fost stabilizati si dupa aceea au fost trimisi cu elicopterul la spitalul din Bagram. Partenerul meu a ramas la locul incidentului pana au venit cei de la fortele speciale. Echipele de evacuare medicala au sosit la locul accidentului cam la 15-20 minute dupa incident, timp in care camarazii mei erau in elicopter.
Consiliere de la psihologul si preotul americanilor
Seara, cand am ajuns in baza, am fost chemat, impreuna cu colegul meu american Bruce Mozingo, la comandantul bazei si am fost felicitati pentru modul cum am actionat. Au fost felicitati si ceilalti colegi romani. Unora dintre ei li s-a spus de catre americani ca au curaj sa mearga oriunde cu noi. Ne bucuram de foarte mult respect in baza. Dupa atentat am fost consiliat de catre psiholog, preot si seful sectiei in care lucrez. O multime de militari americani ma opreau sa ma intrebe daca sunt in regula, daca am nevoie de ceva etc.", si-a incheiat Sindie rememorarea acelei zile de cosmar.
"Am facut acel gest ca sa-mi salvez colegul"
L-am intrebat pe Doru Sindie (foto) daca a fost felicitat sau recompensat de superiorii din Romania pentru faptele sale. "Deja imi pui intrebari foarte grele la care nu-ti pot raspunde: avansari inainte de termen si decoratii... Din tara mi-a transmis felicitari prin comandantul detasamentului doar domnul gen.lt Florian Pinta. Altcineva nu m-a contactat sa-mi spuna ceva, poate imi spui tu ceva..." s-a destainuit pentru ziarul ZIUA maiorul Doru Sindie. Si, totusi, am insistat sa aflam de ce crede ca nu au fost apreciate la adevarata valoare faptele sale. "Referitor la recompensele primite de la Bucuresti, nici nu stiu in ce masura ei cunosc situatia in care m-am aflat, cu toate ca s-a intamplat cu doua luni in urma. Dupa mine a urmat subofiterul mort in Afganistan si dupa aceea cel mort in Irak. Pot sa spun ca eu am fost cel norocos dintre ei iar eu nu sunt genul de om care sa ma umilesc pentru a obtine ceva. In ultimul timp, dupa cum ai vazut si tu, se dau decoratii numai post mortem. Asta te rog s-o iei ca pe o gluma care circula in randul nostru. Prefer sa vin acasa sub scut, nu pe scut, asa ca daca ma iubeste in continuare Dumnezeu, voi fi in tara peste 20 zile. Am facut acel gest ca sa-mi salvez colegul, nu pentru avansari si decoratii, nici macar acum nu ma gandesc la ele pentru ca sunt concentrat sa-mi inchei misiunea cu succes", ne-a spus Sindie.
Familia americanului vrea sa vina in Romania
Maiorul Doru Sindie a continuat sa tina legatura cu Todd Nelson, colegul grav ranit, dar si cu familia acestuia. "Sergentul nu mai are ochiul drept si ambele urechi. A suferit interventii pentru reconstructie faciala, deoarece a avut oasele fetei sparte din suflul exploziei. A inceput sa faca transplant de piele pe fata. A avut un picior fracturat, dar se reface foarte bine. Familia lui mi-a transmis ca vrea sa vina in Romania sa ma imbratiseze pentru gestul care l-am facut pentru, fiul, sotul si tatal lor. Prietenii lui Todd au facut un gest care m-a impresionat. Mi-au trimis CD-uri cu muzica clasica, pentru ca eu il intrebam mereu de ce nu are in masina muzica clasica. Timp de patru luni am mers amandoi in aceeiasi masina, mai putin in acea zi nefasta", ne-a povestit Sindie.
Pe 11 noiembrie se intoarce acasa
El se afla in Afganistan din data de 5 mai 2007 si urmeaza sa revina in tara in jurul datei de 11 noiembrie a.c. Activeaza in cadrul misiunii ENDURING FREEDOM cu detasamentul ANA TRAINING VIII pe functia de consilier al comandantului pentru blindate si auto. Maiorul Doru Sindie isi desfasoara activitatea in cadrul Comandamentului american, in cadrul biroului mentenanta. Sindie are 40 ani, este casatorit si are doi copii : o fata de 16 ani si un baiat de 11 ani. Locuieste in Pitesti si dupa ce se va intoarce in tara va reveni la Centrul de Pregatire Montana din Predeal.

---

Despre autor: