Romani sub poarta Rashomon

Cu cuvinte simple, cautand sa puna in lumina marea lectie de viata pe care o primeste cititorul cartii, sau spectatorul filmului o data cu ultima fila, ori cea din urma secventa am descoperit in text dorinta de a atrage atentia asupra unui film cum rar s-au facut in ultimul timp. Sub poarta Rashomon, ferindu-se de ploaie, un preot, un vagabond si un taietor de lemne, comenteaza uciderea unui samurai si violarea sotiei sale de catre criminal, care fusese, de fapt, prins si judecat. Felul cum au vazut cei patru martori acest fapt constituie chiar intriga filmului.
Unul il vede pe criminal las si ticalos, altul il vede un fel de "macho" cu aer de cavaler. Pe sotia violata martorii o vad ba ca femeie virtuoasa, ba cu apucaturi de femeie usoara, si tot asa mai departe. Unul din martori - taietorul de lemne -, care nu s-a putut abtine sa fure de la cingatoarea celui mort un cutit scump, pentru ca avea multi copii de crescut, dar nici nu s-a dat in laturi de a mai salva luand cu sine inca unul, parasit de parintii lui pe drumuri. Personaje diferite, cu alcatuiri sufletesti la fel de deosebite una de alta. Puncte de vedere diferite, ce cauta in van un adevar, pe care toti il revendica.
Daca am duce azi Romania sub poarta Rashomon scenariul unui eventual nou film nu s-ar schimba foarte mult. Suntem atat de trist impartiti ca popor si avem cu totii impresia ca numai noi avem dreptate, incat deasupra "sangelui" si a neincrederii din politica (dar si viata) noastra nu mai este decat posibilitatea de a exclama asemeni preotului din film: "Daca nu mai pot avea incredere in nimeni, viata e un iad!" Pentru unii, d-l Basescu este cel care vrea binele tarii, pentru altii este un delincvent si un dictator in devenire. Pentru unii, procurorii sunt angajati politic care calca in picioare Drepturile Omului, pentru altii, sunt cei care asaneaza societatea noastra extrem de corupta. Unde este adevarul? Societatea e impartita si seamana, cel putin in ultimul timp cu un iad. Cu iadul pe care, parca Diavolul l-a picurat in fiecare din sufletele noastre.
Dar filmul - poate ca ar fi bine sa fie proiectat printr-un proiect UE, in locul idioatelor clipuri "anti-spaga" -, ne transmite un alt mesaj. Si anume ca lumea nu este un iad, si ca are prea putina importanta sa stabilesti cine este cel bun si care este cel rau. Fiindca lumea, asa ca si Romania este alcatuita din oameni cu pacate, rautati mai mici sau mai mari, cu suflet mai bun sau mai rau.
Cel mai important, atat pentru politicieni, cat si pentru cei care asista la dezastrele si sangele de pe scena publica, este sa incerce, cu toate ca este, poate cel mai greu lucru, sa ramana oameni, sa se mai poata privi in ochi. Iar noi, cei care traim "pur si simplu", prinsi in aceasta furtuna, exact ca in filmul lui Kurosawa, o furtuna de iad - asa cum spune cel care ne introduce in atmosfera de furtuna generalizata a peliculei, rasplatita cu premiul Oscar (pe vremurile cand premiile se dadeau pentru alte calitati decat socul provocat juriului de un avort petrecut dupa "Cortina de Fier"), ar trebui sa facem doar atat: sa incercam in fiecare zi sa fim si sa ramanem oameni.
Sa re-compunem, asadar o Romanie pe care politicienii au fractionat-o in mai multe Romanii, care se urasc si care se ucid zilnic intre ele, "in direct", pe ecranele televizorului. Poate ca asta e drumul, inca nedescoperit al acestui popor aflat in mijlocul furtunii, spre o Europa, parca din ce in ce mai indepartata.

---

Despre autor: