Liberalul Bogdan Olteanu a anuntat ieri ca Guvernul isi va asuma raspunderea, in cursul acestei saptamani, pe legea votului uninominal. De altfel, astazi expira ultimatumul dat de Traian Basescu, presedintele amenintand ca va face referendum pe un
Liberalul Bogdan Olteanu a anuntat ieri ca Guvernul isi va asuma raspunderea, in cursul acestei saptamani, pe legea votului uninominal. De altfel, astazi expira ultimatumul dat de Traian Basescu, presedintele amenintand ca va face referendum pe uninominal daca pana in 22 octombrie Parlamentul nu adopta aceasta reglementare. Imediat dupa avertismentul sefului statului, Comisia de Cod electoral a adotat proiectul si l-a depus la Senat pentru dezbatere.
Legea votului uninominal ar putea fi adoptata saptamana viitoare, prin asumarea sa de catre Guvern, a declarat ieri, la Galati, Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. "Legea e depusa de noi si semnata de noi, iar in saptamana care urmeaza lucrurile se vede ca nu merg bine in Parlament, si atunci mai mult ca sigur ca Guvernul isi va asuma raspunderea pe proiectul legii votului uninominal si asta inseamna ca vom avea alegeri cu vot uninominal pentru Parlamentul Romaniei", a spus Bogdan Olteanu, citat de Mediafax. El considera ca asumarea ar putea avea loc miercuri, in cadrul sedintei de Guvern. In ceea ce priveste care formatiune politica are merite mai mari in promovarea si adoptarea legii votului uninominal, Olteanu sustine ca importanta este finalitatea.
"Nu vreau sa fac o licitatie, care e mai merituos, important e sa avem legea si constat ca o s-o avem in urmatoarea saptamana", a mai spus presedintele Camerei Deputatilor. Luni (n.r.-astazi), expira termenul acordat de seful statului Parlamentului pentru a trimite la promulgare legea votului uninominal, in caz contrar, Basescu urmand sa emita decretul pentru referendum. Comisia pentru elaborarea Codului electoral a finalizat, marti, legea de introducere a votului uninominal, raportul comisiei fiind adoptat cu 9 voturi "pentru" si o abtinere, din partea UDMR, astfel ca actul normativ va fi trimis la Senat pentru a intra in dezbatere.
Tariceanu respinge "spectrul amenintarilor"
Premierul Calin Popescu-Tariceanu a mentionat joi ca va lua in calcul asumarea raspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind votul uninominal, daca dezbaterile la acest act normativ vor trena in Parlament. "Cred ca prima institutie care ar trebui sa rezolve aceasta problema cu votul uninominal este Parlamentul. Mi-as dori ca Parlamentul sa aprobe cat mai repede aceasta lege. Voi observa indeaproape modul in care vor decurge dezbaterile in Parlament, saptamana viitoare, luni in Senat, in plen, si in functie de modul in care Parlamentul va reusi sa reactioneze cat mai repede, atunci sigur va fi cu atat mai bine", a aratat primul ministru. El a subliniat: "Cred ca lucrurile acestea nu trebuie facute sub spectrul unor amenintari, nu cred ca asa trebuie procedat in politica".
Ultimatumul lui Basescu
Presedintele Traian Basescu a transmis, luni, o scrisoare presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, premierului si liderilor partidelor politice in care avertizeaza ca, daca nu va primi la promulgare, pana pe data de 22 octombrie, noua lege electorala care sa vizeze introducerea votului uninominal incepand cu urmatoarele alegeri parlamentare, va declansa un referendum national pe aceasta tema. "Aceasta lege poate fi adoptata de Parlament in procedura obisnuita sau poate fi adoptata ca urmare a asumarii raspunderii Guvernului in fata Parlamentului", se arata in scrisoarea sefului statului. El atragea insa atentia ca "emiterea de catre Guvern a unei ordonante de urgenta pe tema schimbarii modului de scrutin nu poate fi o solutie satisfacatoare". (A.H.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.