PUNCTUL PE EI
Reluarea campionatului a picat ca ciolanul in fasole. Delicatesele calificarii Nationalei la turneul final al CE incepusera sa ne cam deranjeze. Nu suntem obisnuitii tacamului complet. Cand mai avem si noi parte de mese asezate gos
PUNCTUL PE EI
Reluarea campionatului a picat ca ciolanul in fasole. Delicatesele calificarii Nationalei la turneul final al CE incepusera sa ne cam deranjeze. Nu suntem obisnuitii tacamului complet. Cand mai avem si noi parte de mese asezate gospodareste, schimbul trei ne prinde-n prietenie cu podeaua si nicidecum sufland in tort. Chestie de amar si trai greu, se scuza natangii. Ca despre viciu nici nu poate fi vorba. Nici in viata cea de toate zilele, desi practicam la greu schimbul trei, nu prea ajungem la tort. Pentru ca, de fapt, in fond, ce-i viata altceva decat pauza dintre mese. Un ritual de cadenta lenesa si minte odihnita. Se salveaza cine poate.


Cele vreo doua saptamani de pauza prin care Nationala a gratiat competitia interna n-au produs schimbari de fond in peisaj. Acelasi scenariu, aceeasi intriga, acelasi decor. Micile modificari in distributie nu au consistenta capabila sa tulbure regia spectacolului.
Rapidistii sunt catraniti rau de tot. Nu suporta esapamentul noului antrenor nici chiar atunci cand echipa castiga. Copos, Zotta si Rednic au devenit tinte ale injuraturii temeinice. Suporterii au invadat peronul si abia asteapta sa faca semne de adio. La Iasi, chestia cu dulcele targ e desueta rau de tot. Cand nu are meciuri prietenoase, Ionut Popa devine irascibil. Se Bilba cu arbitrul Ivan, se injura cu Marian Rada, il trimite pe Zotta in turnanta lui Gino Iorgulescu si priveste tot mai insistent spre Arad unde, deocamdata, Ion Sandu a pus Magiun pe clanta.


Purtatorii ilegali de ghete de la Galati i-au facut o noua electrocardiograma severa antrenorului Petre Grigoras. Daca nu s-ar fi aflat in meci si pe un teren de fotbal, daca ar fi ales arena circului, Bors sau Gribauskas puteau fi decretati cascadori de mare fala. Oricum, timisorenii nu au decat sa le multumeasca respectivilor. Un antrenament cu jaloane de combustie vie este preferat unuia cu adversari din placaj.


Cel mai important meci al etapei mi s-a parut a fi cel care nu s-a jucat. Steaua si Gloria Bistrita profita din plin de alibiul unei amanari. In ajun de Mos Niculae pot aparea si mici daruri prin ghete. Un alt motiv care face binevenita amanarea il constituie faptul ca acum stelistii pot avea mai multi suporteri la meciurile pe care le joaca in deplasare. Acasa e deranj. Gazdoiul a devenit tot mai antipatic, atat de antipatic incat zgorneste musafirii din propria batatura. Cel care spunea sa ne luam simbolurile acasa patimeste si vrea sa dreaga busuiocul. A incercat si el sa ia simboluri la Sevilla. Numai ca invitatii grei au refuzat. Nu vor sa fie folositi pe post de antinevralgic pentru durerile de cap ale patronului.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.