La pierderea dragului si bunului meu prieten Ralu am descoperit partea cea mai dureroasa a meseriei noastre. Ma regasesc atat de putin intr-o meserie in care trebuie sa scriu despre pierderea celor dragi. Este si motivul pentru care am amanat atat de
La pierderea dragului si bunului meu prieten Ralu am descoperit partea cea mai dureroasa a meseriei noastre. Ma regasesc atat de putin intr-o meserie in care trebuie sa scriu despre pierderea celor dragi. Este si motivul pentru care am amanat atat de mult sa scriu despre Ralu. Tin de-atata timp in mine toate cuvintele nerostite vreodata despre el. S-au adunat la inceput intr-un vartej, apoi s-au transformat incet-incet intr-o povara care mi s-a asezat in capul pieptului. Ca un glod mare de sare netopit nici macar de toate gandurile mele soptite sau rasunand in mine despre el. Dar despre toate aceste trairi, uneori duse la extrem, am sa mai scriu si in cartea lui Ralu. O carte in care o sa adunam toate articolele lui scrise in Jurnalul National. Acum vreau sa scriu si despre agonia pe care o traim in fiecare zi. Am simtit-o atunci, la pierderea lui Ralu, cand s-a frant in mine ceva iremediabil. Da, traim in fiecare zi o agonie care nu se mai termina niciodata. Acesta e sentimentul care ma bantuie de-atunci. Incerc sa scap de el sau macar sa schimb ceva. Sa opresc agonia asta fara sfarsit. Si parca telefonul suna si-l aud pe Ralu spunandu-mi, ca-n fiecare zi, ca-n fiecare noapte, fara ca eu sa mai apuc sa spun ceva: "Nu se mai poate, Marius!". Asa a ars pana-n ultima clipa. A ars cu acest "NU SE MAI POATE!". Nu se mai poate sa stam impasibili la ce se intampla in jurul nostru, nu se mai poate sa ne lasam calcati in picioare, nu se mai poate sa privim nepasatori la ceea ce vedem la televizor, nu se mai poate sa ne facem ca nu vedem ceea ce se intampla cu oamenii, cu lumea, cu noi. Revolta din el era ca a doua lui respiratie, revolta din el era o a doua lui natura, revolta din el era pana la urma felul lui de a fi. Si revolta asta nu era niciodata pentru el. Nu, nu l-am vazut niciodata revoltandu-se pentru o nedreptate care i s-a facut lui. Nu, nu s-a batut niciodata pentru el, ci pentru NOI. Pentru cetatenii din noi, pentru drepturile noastre, pentru copiii nostri, pentru siguranta si pentru binele nostru. Multi il vor fi inteles dupa ce n-a mai fost, altii il vor intelege o data cu trecerea timpului. Pentru ca tot ceea ce a facut Ralu Filip pentru noi nu se poate contabiliza in cifre, in voturi sau in procente. A ramas in mine strigatul sau din fiecare zi, revolta care a ars o data cu el.

Asa e: "Nu se mai poate, Ralu!".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.