In tinerete a fost membru al Fratiilor legionare de Cruce, apoi pion de nadejde al Sigurantei, pentru ca, in scurt timp, sa ajunga sef al Directiei regionale Dobrogea a Ministerului de Interne. In aceasta calitate, fostul legionar s-a remarcat prin acte de cruzime si un regim deosebit de dur impus detinutilor politici de la Canalul Dunare-Marea Neagra, dar mai ales prin faptul ca a acuzat de sabotaj mai multi nevinovati, trimisi apoi in fata plutonului de executie. Ulterior, tortionarul a fost numit sef al Directiei I de Informatii din cadrul MI, pentru ca, la inceputul anilor '70, sa ocupe functia de sef al spionajului romanesc. Numele sau, Nicolae Doicaru, un personaj despre care s-a scris mult, insa se stie foarte putin. Chiar si moartea spionului-sef e invaluita in mister. La o partida de vanatoare din primavara anului 1991, Doicaru a fost lovit in plin de un glont ratacit, cu toate ca toti participantii aveau armele incarcate cu alice. Credem ca Doicaru nu a murit din cauza unei combinatii informative facute pe vremea cand conducea spionjul, ci, mult mai probabil, pen tru ca stia foarte multe despre cei care au preluat puterea dupa caderea lui Ceausescu, dar mai ales despre cei care stateau atunci in spatele potentatilor zilei si trageau sforile.

Doicaru joaca la santaj

Din cele de mai jos veti vedea ca, desi era semianalfabet, seful spionilor a jucat tare, iar liderii comunisti de la Bucuresti, in frunte cu Nicolae Ceausescu, chiar i-au stiut de frica.
Dezertarea lui Pacepa din vara anului 1978 l-a dus pe generalul Nicolae Doicaru pe culmile disperarii. Risca sa fie destituit si din functia de ministru al Turismului, pe care o ocupa, dupa ce in acelasi an, la 7 martie, din motive necunoscute, a fost indepartat de la conducerea Directiei de Informatii Externe (spionajul romanesc). Doicaru trebuia sa dea explicatii unor anchetatori duri despre imprejurarile in care s-a petrecut defectiunea adjunctului sau, generalul Ion Mihai Pacepa. Nu era deloc usor. Ca sa nu mai vorbim ca viata sa atarna in acel moment de un fir de par, tinand cont de faptul ca Ceausescu era turbat de furie din cauza defectiunii spionului sau preferat. Totusi, Doicaru a stiut sa gestioneze criza si in primul raport scris in 1978 a sugerat ca e gata sa faca multe dezvaluiri, daca va fi nevoie. Santajul era pe fata, fapt care reiese clar dintr-un fragment scrise de fostul sef al spionajului romanesc: “Raportez ca, in prezentul document, nu am facut referiri la tovarasii secretari ai CC al PCR si nici la tovarasii membri sau membri supleanti ai Comitetului Politic Executiv”. Batea saua sa priceapa iapa. Mesajul era limpede - nu discuta deocamdata despre afacerile de coruptie, de trafic de influenta, precum si despre legaturile pe care le au in strainatate granzii partidului, dar, la nevoie, o va face. Gestul lui Doicaru a fost unul disperat, izvorat probabil din situatia-limita in care se afla. Cert este ca el a fost inteles perfect de anchetatori, ca si de cei care conduceau pe atunci destinele Romaniei.

Habar nu avea sa scrie

Raportul cu pricina nu a scos la iveala doar faptul ca Nicolae Doicaru era decis sa-si vanda scump pielea, ci si ca era semianalfabet - secret bine pazit pana in acel moment. Unul dintre cei mai puternici oameni din Romania nu putea scrie coerent cateva cuvinte. Seful spionajului manca litere cu nemiluita, iar dezacordurile se tineau lant, chiar daca - atentie! - era absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucuresti. Cum fusesera notate lucrarile sale scrise in anii de studiu e un alt mister. Insa nu trebuie sa ne mire foarte tare, pentru ca si dupa 1989 se pot da exemple cu duiumul de semianalfabeti cu diploma.
Alta necunoscuta insa suscita mai mult interes pentru noi. Nici pana azi nu se stie cu precizie daca tot comportamentul lui Doicaru de dupa fuga adjunctului sau, Pacepa, e dovada unei abilitati iesite din comun, a vicleniei unei adevarate “vulpi” ori omul era un imbecil, un redus mintal.
Lipsit total de inteligenta. Asta a fost verdictul dat lui Doicaru de catre comisia care a anchetat cazul “Pacepa”, dar avem toate motivele sa credem ca fostului spion sef i s-a creionat un fals portret, tocmai pentru a fi exonerat de raspundere. Toti erau convinsi ca amenintarile sale nu erau glume.