Autoritatile germane ale vremii socoteau, inca din 1943, ca tara noastra detinea atunci moneda cea mai bine acoperita din Europa. Era acoperita cu aur, cu petrol, cu avioanele performante facute la Brasov, cu locomotivele performante fabricate de Malaxa si cu cereale.

Vreme indelungata, in secolele trecute si intr-o buna parte a veacului al XX-lea, sanatatea oricarei monede depindea de cantitatea de aur adunata in rezerva bancii centrale. Goana dupa aur, ce a dominat istoria banilor, capatase accente puternice in toata lumea. Banca Nationala a Romaniei incepuse si ea sa adune aur. Mult, tot mai mult.  Dupa razboi, un timp, dolarii se masurau in aur. Ceea ce inseamna ca erau convertibili in aur. Bancile centrale din statele care recunoscusera sistemul stabilit la Bretton-Woods aveau dreptul, la cerere, sa obtina aur in schimbul dolarilor ce le prisoseau. Si invers: sa dea aur si sa primeasca dolari.


Au trecut insa anii si realitatile lumii s-au schimbat. Economia mondiala s-a diversificat, au aparut noi centre economice puternice, s-au afirmat noi monede, cu deosebire marca germana si yenul japonez. In 1971, viata a impus renuntarea la etalonul aur si devalorizarea dolarului. In noua conjunctura, cursul fix s-a prabusit. A inceput marea aventura a flotarii cursurilor si a speculatiilor valutare pe pietele financiare internationale.


Dar toate astea se intamplau in lumea larga. Iata insa ca si la noi, abia in a€™78 insa, printr-un decret al lui Ceausescu, leul a renuntat si el la suportul aurului. Dar valoarea monedei nu a fost data pe mana pietei, ci pe mana planului de stat. Despartit de aur, leul a trecut prin mari suferinte.


Romania acumulase aur mult la sfarsitul razboiului: un stoc de 236,6 tone. Autoritatile germane ale vremii socoteau, inca din 1943, ca tara noastra detinea atunci moneda cea mai bine acoperita din Europa. Era acoperita cu aur, cu petrol, cu avioanele performante facute la Brasov, cu locomotivele performante fabricate de Malaxa si cu cereale. Valori ce aveau o extraordinar de mare cautare. Imediat dupa razboi, insa, in conditiile unui armistitiu inrobitor, am pierdut repede o mare parte din rezerva de aur. Scaderea a fost dramatica: de la 237,6 tone in 1944 la numai 51,2 tone in 1959. Tara nu mai avea nici aur si nici produse pentru a acoperi indestulator moneda.


O analiza comparativa este edificatoare. Despre rezervele de dinainte de 1973 istoria nu a retinut mare lucru. Datele nu se publicau. Cei care se ocupau cu evidenta acestor date isi amintesc totusi detalii relevante. In acei ani, in conditiile unor dificultati economice in crestere, rezervele valutare gafaiau intre medii anuale de 100 si de 200 de milioane de dolari. In a€™73, insa, Romania a devenit membra a Fondului Monetar International. Atunci a inceput monitorizarea rezervelor valutare de catre FMI. In 1973, primul an de monitorizare, in camara de la BNR erau numai 200 de milioane de dolari. In anii urmatori, rezerva a oscilat intre 200 si 500 de milioane de dolari.


Din 1960, Romania a fost nevoita sa cumpere aur, pentru
a-si reface macar partial rezerva. Ceausescu, care avea o slabiciune pentru metalul galben, a apasat pe accelerator. In a€™85, rezerva era mai mult decat dublata, ajungand la 118,7 tone. Venise insa timpul unor eforturi disperate pentru plata in avans a datoriei externe. Pana si mitul aurului a fost ignorat. Disperarea l-a facut pe Ceausescu sa atace stocul de aur. Au inceput vanzari masive. De la 118,7 tone in 1985, stocul de aur a scazut la 72,9 tone in 1986 si la 42,4 tone in 1987. Rezerva de aur atinsese nivelul cel mai de jos.


La inceputul anilor a€™80, din cauza ca nu avea rezerve, Romania a intrat in incetare de plati. Defectare ce a costat scump tara noastra. Dupa imprumuturile externe din anii a€™70, pentru a inalta colosi industriali, cu deosebire in siderurgie si petrochimie, au urmat scadentele.  Colosii n-au produs potrivit asteptarilor, iar alte surse pentru a aduna valuta n-au fost gasite. Cateva plati n-au putut fi onorate. Pentru o perioada de 15 ani am fost eliminati din circuitul pietelor internationale de capital.  In a€™89, insa, dupa ce a platit cea mai mare parte a datoriei externe, intr-o tara practic izolata politic si financiar, cu o economie inchisa, Ceausescu si-a jucat ultima carte: a inceput refacerea rezervelor internationale. A adunat in camara 1,8 miliarde de dolari si a recumparat masiv aur. De la 42,4 tone in a€™87, stocul de aur a crescut la 45 de tone in a€™88 si la 67,6 tone in a€™89. Apoi, in decembrie a€™89, a pus punct. A lasat in urma o rezerva in refacere, dar mult prea departe de un nivel optim.

Din a€™90 incoace, an de an, Banca Nationala a intensificat cumpararea de aur. Stocul a ajuns la peste 104 tone. De cativa ani, insa, achizitiile au fost oprite.

Rezerva de aur a atins plafonul maxim. Continua insa achizitiile de valuta.