Cartile sub perna

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
In liceu, nu ma rupeam cu invatatul, dar eram socotit un elev foarte bun. Cand n-aveam nici un chef sa-mi fac lectiile, ma culcam cu cartile sub perna. Ideea era ca, avand lectiile de tocit langa cap, ceva, ceva ajungea si in cap. Se vede treaba ca asa si era. Cartile de sub perna nu emanau stiinta, insa ma tineau in priza. Dimineata, era de ajuns sa-mi arunc privirea prin ele, ca sa retin mai multa materie decat seara sau dupa-amiaza. In plus functiona si sentimentul ca nu eram un lenes ca toti ceilalti. Eram un lenes prevazator.


Colegii imi dadeau un motiv special sa gasesc solutii personale la cateva din ecuatiile traditionale ale vietii de gasca. Nu era recomandabil sa treci drept tocilar, dar era o chestie sa fii descurcaret, sa fii fruntasul clasei in mod natural, fara efort, de la sine inteles. Insemna ca esti totusi de partea celor multi, ca le apreciezi felul de a fi, gasindu-ti totodata calea catre o portie mai mare de invatatura. De atunci, am inceput sa fiu foarte prudent in relatiile cu grupul, clasa, ceata, multimea. Gandirea de grup ar fi putut sa ma trimita in viata gata terminat, cu o psihologie de turma.


Obiceiul de a dormi cu cartile sub perna l-am pastrat si la facultate pana catre treizeci de ani. Semnifica o alta relatie cu invatatul, pentru ca era vorba de carti de arta, de geometrie sau despre muzica si muzicieni. De data asta, le ascundeam de privirile colegilor de camin. Baietii din camin erau in felul lor individualitati, aveau fiecare cate o ciudatenie. Numai ca eu nu mai voiam sa mi se considere cartile de sub perna o ciudatenie.


Abia iesiti din liceu, colegii de la filologie erau niste liceeni intarziati in concept, sarguinciosi la invatat. Eu aveam zece ani mai mult decat ei si, daca o luam de la capat la douazeci si sapte de ani, n-o faceam ca sa ma pun pe tocit. "Batranii" altor facultati, cu care ma salutam cu un simtamant de fratietate, aveau un trecut, aveau un motiv serios ca sa ia un avans dand timpul inapoi, nu sa-l piarda dandu-l inapoi. Ii simteam pe acesti "batrani" ca pe niste prieteni care, ca si mine, dormisera cu cartile sub perna si izbutisera, in sfarsit, sa iasa de sub tutela grupului. Nu eram insingurati, eram singularizati.


Sunt convins ca foarte multi din cititorii Jurnalului au dormit in liceu si poate si mai tarziu cu cartile sub perna. Si ca au gandit, ca si mine, ca era un lucru nu tocmai laudabil. Orice drum insa care te trimite departe de psihologia de turma e bun. Te duce oricum undeva, iar daca ai si putin noroc in viata, te duce catre tine insuti. Ne-am nascut indivizi, nu multimi.

---

Despre autor: