Secretarul de stat in Ministerul Mediului, Ana Lucia Varga, a declarat, ieri, la Alba Iulia, intr-o conferinta de presa, ca Guvernul a aprobat modificarea Legii mediului si pana in 2013 toate localitatile trebuie sa asigure spatii verzi intr-o proportie de 26 mp/cap de locuitor, aceasta fiind si media din Uniunea Europeana.Varga a spus Guvernul va incerca sa ajute administratiile locale sa isi amenajeze spatii verzi, finantand realizarea unor parcuri in localitati. Potrivit sursei citate, Executivul a alocat, prin Hotarare de Guvern, 60 de milioane de lei pentru finantarea a 102 proiecte de realizare a unor parcuri sau spatii verzi, program care incepe in acest an. "Fiecare cetatean are dreptul la un mediu curat: bunicii sa-si plimbe nepotii in parcuri, tinerii sa se plimbe si ei, iar noi toti, cand este canicula, sa ne bucuram de copacii din localitati", a afirmat Ana Lucia Varga. Varga a precizat ca, in prezent, in multe localitati din Romania, media de spatii verzi este mult sub cea din Uniunea Europeana, aceasta ajungand si la sase - opt metri patrati de verdeata pe cap de locuitor. (L.M.)