Pat-chou-li

    Ei bine, s-a intamplat! Cautat de multa vreme, abia acum a fost gasit. Deoarece cand se aduna o suma de experiente, chipuri, tresariri, nedormiri, dormiri, se iveste. Brusc. Este vorba despre un miros, ceva ca la Proust, ceva care iti dezvaluie franturi dintr-o fiinta ce renaste numai dintr-o impresie. Totul se petrece intr-un loc imaginar, unde stai cuminte pe o bancheta apartinand cine stie carui Louis. Rasfoiesti o "Roumanie Illustrée" din 1897 ("paraissant chaque dimanche" - "apare in fiecare duminica", scrie frumos pe coperta), din care afli ce mai face marea la Constanta sau care mai sunt superstitiile romanilor. In timp ce doi fotografi se plang nejustificat ca in jur sunt numai  "No name". Adica anonimi. Pe langa fotografi tocmai a trecut un "name". Profesor universitar, cu lucrari publicate etc., etc. Dar in lumea asta de VIP-uri e un anonim, nu?!? Deodata, in minte apare un nume: Patchouli. Planta, originara din Malaezia, are o lunga istorie a utilizarii sale in medicina traditionala chineza, indiana si japoneza. Cu precadere in cazul muscaturilor de sarpe. In epoca victoriana, atunci cand se transportau pe mare din India saluri din casmir, frunzele de Patchouli se asezau intre ele pentru a le feri de molii. Mirosul, distinct si tenace, este foarte cautat de parfumieri, fiind in mare voga in perioada "Flower Power" a anilor a€™60-a€™70. Mintea a mers mai departe, renascocind numele: Pat-chou-li. Iar rostirea se invarte pe limba precum o viitoare prajitura de la rubrica "Bucataria de week-end". Caci asa se intampla in locurile imaginare, ce incita la a oferi nu o usa intreaga, ci numai gaura cheii.  

---

Despre autor: