Vineri sosesc la Bucuresti cei doi Chemical Brothers, care vor urca simbata noapte pe scena Salii Polivalente, pentru un concert pe care fanii il asteapta inca din primavara acestui an.

Tom Rowlands si Ed Simons, cei care cu aproape douazeci de ani in urma incepeau sa construiasca, alaturi de alti citiva artisti, noul val de muzica electro, isi vor incepe concertul simbata noapte la ora unu, dupa cum au anuntat managerii trupei. Avind la dispozitie o singura zi in Bucuresti inainte de concert, cei doi britanici nu vor sa piarda timpul, imediat dupa sosirea in tara urmind sa viziteze citeva locuri printre care, dupa cum au anuntat, se numara si Casa Poporului. Organizatorii concertului, The Mission, au anuntat ca, cel mai probabil vineri seara, cei doi artisti vor merge in Studio Martin, unde va mixa Miss Fitz, o DJ-ita din Germania.

In timpul in care Chemical Brothers isi vor bifa punctele de pe lista turistica, echipa lor tehnica, alcatuita din peste 30 de persoane, se va ocupa de amenajarea scenei si de partea de sonorizare, de lumini si de proiectii. Toata "munitia" tehnica a grupului va veni de la Londra, respectiv Kiev, in trei TIR-uri. Imediat dupa concertul in deschiderea caruia vor fi DJ set-uri cu Nathan Detroit, Pagal si Negru, Chemical Brothers se vor intoarce in Anglia.

Concertul grupului britanic, anuntat initial pentru aceasta primavara, este, fara indoiala, unul dintre evenimentele cele mai importante in materie de concerte pe scenele Bucurestiului. Cei doi au devenit deja clasici ai sound-ului electro, inglobind pe albumele lor influente rock, dance si hip hop, care se resimt in muzica lor inca de la inceput. Daca atunci cind s-au apucat de muzica, Ed Simons, licentiat in istorie medievala, era puternic marcat de ceea ce propuneau, muzical vorbind, New Order si The Smiths, trupe formate in orasul sau natal, Manchester, intilnirea cu Tom Rowlands a insemnat si intilnirea cu muzica hip hop. Acesta din urma, amator de Public Enemy si Eric B, incorpora in mixurile sale din cluburile britanice nu numai beat-uri hip hop, dar si foarte mult electro, venit pe filiera Kraftwerk sau Cabaret Voltaire. Daca povestea a ceea ce avea sa devina Chemical Brothers a inceput intr-un club micut, "Naked Under Leather", in 1992, ea s-a schimbat radical o data cu DJ set-urile pe care cei doi - la acea vreme cunoscuti sub numele de Dust Brothers - le faceau la inceputul anilor 90 in clubul londonez unde erau rezidenti. Remixurile facute dupa piesele unor trupe importante de britpop, cum ar fi Charlatans sau Maniac Street Preachers, precum si dupa "Voodoo People", de la Prodigy, foarte in voga in acea perioada, au atras atentia producatorilor. De la MTV, unde au fost transmise inital aceste remixuri, cei doi au plecat in primul lor tur international in 1995, alaturi de Orbital si Underworld, doua dintre cele grupurile care au dictat mare parte din tendintele pe care le-a inregistrat muzica electronica, in acelasi an schimbindu-si si numele in Chemical Brothers. Daca in vara lui 95 si-au lansat albumul de debut, "Exit Planet Dust", anul acesta au ajuns la cel de-al saptelea album, "We Are the Night". In toti cei 12 ani de la debut, Chemical Brothers au reusit sa devina, la rindul lor, trendsetteri, fiind deja invocati ca influente pentru trupe mai tinere. Nominalizati, premiati, remixati, clasicizati, cei doi britanici si-au cistigat nu numai reputatia pentru albumurile de studio, ci si pentru felul in care isi concep spectacolele live.

Tocmai de aceea, concertul de simbata de la Polivalenta nu ar trebui ratat. Vineri este ultima zi in care se mai pot cumpara bilete la 85 de lei, simbata, inaintea concertului, pretul urmind sa creasca la 130 lei.