Dupa ce Bertrand Cantat, solistul trupei Noir Désir, a fost eliberat conditionat din inchisoare la inceputul acestei saptamini, ramine de vazut daca celebrul grup francez va reveni pe scena in formatie completa.

In timpul detentiei, lui Cantat i s-a permis,de citeva ori, sa-si exerseze voceaalaturi de trupa sa Ziarul „Le Figaro" de marti anunta ca Bertrand Cantat a fost eliberat conditionat. Solistul trupei „Noir Désir", condamnat in urma cu trei ani la Vilnius, Lituania, la opt ani de detentie pentru uciderea sotiei sale, a parasit inchisoarea de linga Toulouse la citeva minute dupa miezul noptii de luni spre marti. Alaturi de fratele sau si de alte citeva persoane, printre care si bateristul Noir Désir, Denis Barthe, Bertrand Cantant a plecat spre casa lui de la Moustey intr-un Mercedes cu ferestrele acoperite, la adapost de insistentele paparazzilor. Desi Cantat a fost inchis pentru ca in plina criza conjugala si-a batut sotia, actrita Marie Trintignant, care a murit la citeva zile dupa incident, multi dintre fanii Noir Désir au asteptat eliberarea solistului inca din prima sa zi de inchisoare. Povestea unuia dintre cele mai cunoscute grupuri si a unuia dintre cei mai carismatici solisti ai muzicii franceze a inceput in anii ’80, lucru care din start face din Noir Désir un fenomen oarecum atipic. Asta pentru ca mai nimic din ceea ce se intimpla in muzica franceza din acea perioada nu parea sa duca la aparitia unui sound de acel fel si, mai mult, pentru ca, asa cum spuneau intr-un articol cei de la RFI, „muzica rock nu vine in mod natural in Franta". Cu toate acestea, Bertrand Cantat, proaspat sosit din Normandia, Denis Barthes (baterist), Serge Teyssot-Gay (chitarist), Frédéric Vidalnec (basist), care petreceau cit mai mult timp in studiourile de repetitii si cit mai putin la scoala, au format grupul „care a salvat onoarea rockului francez". Combinatia dintre influentele punkului anglo-saxon, pasiunea pe care Cantant si-a descoperit-o in aceasta perioada pentru poetii de secol 19, in special pentru Rimbaud, si cheful de muzica pe care-l aveau cu totii au fost cele care i-au detasat in prima instanta. Si care l-au facut pe Théo Hakola sa le produca primul album, chiar daca acesta continea doar sase piese. In ’89 insa, „Veuillez rendre l’ame à qui elle appartient" le-a adus numerosi fani, critici elogioase si un turneu international. Chiar si asa, Noir Désir a refuzat constant sa apara la emisiuni cu audienta mare si in reviste pe care nu le considera serioase, pastrindu-si atitudinea critica.

O data cu „Du ciment sous les plaines", lansat in ’90, au ajuns sa concerteze in cele mai mari orase, ajungind pina la Tokyo. Contrar asteptarilor, trupa nu a continuat sa acapareze contracte si sa produca albume pe banda rulanta, preferind sa se retraga in regiunea Bordeaux pentru o vreme, dupa ce Cantant era sa-si piarda vocea in urma concertelor solicitante. Pauza nu a durat prea mult, in iarna lui ’92 uimindu-si fanii cu „Tostaki" si cu spectacole frenetice. Deja obisnuiti cu felul in care cei patru alternau absentele de pe scena cu lansarea unui nou album, fanii trupei au avut de asteptat pina in 1996, cind Noir Désir le-a livrat o noua doza de furie condensata in 12 piese: „666.667 Club", urmat, la distanta de doi ani, de un album de remixuri, „One Trip One Noise".

Dupa o sesiune de rock si electro, in 2001, cei de la Noir Désir au schimbat brusc registrul. „Des visages, des figures", produs de cel care lucrase cu Sonic Youth si Red Hot Chili Peppers, aduce un amestec de stiluri. De la „Le vent l’emportera", la care au colaborat cu Manu Chao, pe post de chitarist, piesa melodioasa si melancolica, pina la tonurile depresive din „L’Appartement", furia din „Lost" sau duetul halucinant cu Brigitte Fontaine, de la „Europe". Albumul s-a vindut masiv, a placut pe masura si le-a adus multe nominalizari la premiile muzicale. Dar nici de aceasta data cei de la Noir Désir nu s-au lasat sedusi de caile scurte si comode spre celebritate. La gala de premiere de la Victoires de la Musique, solistul i-a acuzat pe cei de la Universal, casa la care isi lansasera aproape toate albumele, ca se foloseau de statusul trupei Noir Désir pentru a-si construi imaginea de brand multicultural.

Dupa discul de platina primit pentru vinzarile-record ale ultimului disc, in primavara lui 2003 si-au anuntat intentiile de a continua turneele si de a participa, alaturi de alte trupe, la citeva festivaluri. Insa vara aceluiasi an a dat acestei povesti alt deznodamint, aducindu-i lui Cantat o condamnare la opt ani de inchisoare. Odata scurtcircuitata activitatea Noir Désir in formula completa, ceilalti membri ai trupei au inceput proiecte solo sau alte colaborari, iar in 2005 casa de discuri Barclay a lansat un dublu album live, „Noir Désir en public". Pentru moment, urmatorul capitol din povestea uneia dintre prezentele febrile ale rockului din ultimii ani ramine in suspensie, ipoteza regruparii Noir Désir neputind fi nici infirmata, nici confirmata.

Activism prin muzica Grupul francez nu numai ca a promovat o retorica a nesubordonarii si o critica politica si sociala, dar a si participat la o multime de proiecte umanitare. Daca in ’99 se implicau in sustinerea imigrantilor, doi ani mai tirziu au inregistrat o piesa pentru albumul colectiv „Tibet libre".

Au urmat concerte pentru ajutorarea refugiatilor si luari de pozitie impotriva extremei drepte din Franta, organizind alaturi de Têtes Raides si Yann Tiersen concerte care militau impotriva fascismului si a manifestarilor de ura.

Pe www.cotidianul.ro/select puteti asculta piese de pe urmatorul album Daft Punk