Cristian David este acuzat ca a incalcat pentru a doua oara Statutul politistului.

Schimbarile operate zilele trecute de ministrul Internelor, Cristian David, "sint ilegale si politice", sustine Corpul National al Politistilor (CNP), o
Cristian David este acuzat ca a incalcat pentru a doua oara Statutul politistului.

Schimbarile operate zilele trecute de ministrul Internelor, Cristian David, "sint ilegale si politice", sustine Corpul National al Politistilor (CNP), organizatie profesionala a celor care lucreaza in politie. "Ministrul David a incalcat Statutul politistului, unde, la articolul 18, se specifica faptul ca posturile de conducere se ocupa, de regula, prin examen sau concurs, dupa caz, in situatiile si in conditiile stabilite prin ordin al ministrului Internelor", ne-a declarat presedintele CNP, Constantin Vieriu, care sustine ca CNP trebuia consultat. Este si cazul proaspetelor numiri de la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI), fosta directie "Doi s-un sfert". Buletinul informativ de joi al Ministerului Internelor si Reformei Administrative (MIRA) spune ca, din dispozitia ministrului Internelor, au fost numiti ca directori adjuncti procurorul Marcel Sampetru si chestorul de politie Eugen Corciu, fara sa se faca vreo referire la un eventual concurs.

Prima incalcare a Statutului politistului s-a petrecut in luna august, cind ministrul David l-a schimbat din functie pe Dumitru Jianu, fostul sef al Directiei Politiei Rutiere, tot fara sa consulte Corpul National al Politistilor.

In replica, purtatorul de cuvint al MIRA, Marius Tache, ne-a declarat ca, desi in comunicat se specifica faptul ca Sampetru si Corciu "au fost numiti", acest lucru se poate spune numai in cazul lui Marcel Sampetru, care este procuror si nu s-ar subordona regulilor politienesti. "Iar domnul Eugen Corciu nu a fost numit, ci imputernicit pentru o perioada de trei luni", a precizat Marius Tache.

Presedintele CNP mai acuza ca ministrul David a apelat la o "gaselnita" in cazul celorlalte numiri de joi, ale adjunctilor sefului Politiei Romane. "Nu a numit in functiile de adjuncti pe comisarii-sefi Petre Toba, Gheorghe Plai si pe Gheorghe Dragomiroiu, ci doar i-a imputernicit pentru a nu ne consulta cu privire la aceste schimbari. Si, ca urmare, noi am aflat despre ele din presa", explica Vieriu. In opinia sa, aceasta este o dovada ca functiile de la virful Politiei sint ocupate politic: "In opinia noastra, singurul care a fost numit pe motive de competenta este Petre Toba. El are experienta. Dar celelalte functii sint ocupate politic. Ca dovada ca nu s-a facut concurs si ca nu s-a facut inlocuirea in functie de competenta, ba dimpotriva", a mai spus Vieriu.

Ministrul Internelor a schimbat joi adjunctii din Politia Romana si DGIPI. Comisarii-sefi Petre Toba, Gheorghe Plai si Gheorghe Dragomiroiu au fost imputerniciti in functia de adjuncti ai sefului IGPR pentru o perioada de trei luni. Totodata, DGIPI are numiti doi noi adjuncti, procurorul Marcel Sampetru si chestorul de politie Eugen Corciu. Fost procuror general adjunct al Romaniei, Marcel Sampetru este cercetat de DNA in dosarul SRI Prahova pentru trafic de influenta, iar comisarul-sef Gheorghe Plai, imputernicit ca adjunct la Politia Romana, a fost demis anul trecut de la conducerea IPJ Iasi pentru ca nu a gestionat bine ancheta in cazul Larisei Chelaru, fetita disparuta si gasita moarta.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.