Prin impunerea timpilor de antena si pentru televiziunile private, statul se baga cu ciubotele in concurenta libera si impiedica separarea apelor de dincolo de sticla.

Orice campanie electorala moderna presupune dezbateri televizate. O data cu ele, candidatii au sansa de a se infatisa in carne, in oase si in idei adultilor, dar si prilejul de a se purta ca niste copii. Si nu ma refer la certurile inerente pe care le obtii cind pui citiva cocosi laolalta intr-un ring, ci la un fenomen specific gradinitelor si scolilor primare, cind un elev, suparat de un coleg, da fuga la educatoare sau la invatatoare sa se plinga. Asa si cu stimatii candidati. "Mai aveam 20 de secunde! Nu e drept!" sau "Lasati-l sa-mi raspunda, ca ii dau eu un minut din timpul meu", ori "De ce nu-l intrerupeti? Nu vedeti ca a depasit timpul? Pe mine m-ati intrerupt". Toate aceste faze, care pina la urma ajung sa trivializeze subiectele discutate, se petrec fara exceptie din cauza unei prevederi ce pune libertatea de exprimare la colt: timpul de antena. Ideea ca fiecare candidat sa posede un timp egal in care sa vorbeasca este buna pentru televiziunea publica. Pe "banii contribuabililor", toti trebuie sa vorbeasca la fel de mult sau de putin. In teorie. Dar extinderea regulii peste televiziunile comerciale face din festinul gurmanzilor politici, numit campanie electorala, un fel de tocanita, comestibila si nu prea, gatita insa parca special pentru a-ti taia pofta de mincare. Motivul: pentru a mesteca linistit "portia" unui candidat trebuie sa suporti cantitati egale de timp din partea celorlalti. Chiar daca alegerea politica a unui individ este facuta sau varianta finala de vot a fost redusa la doua sau la trei nume, tot trebuie ingurgitate si acele opinii cu care fie nu este de acord, fie sint atit de trasnite, incit simpla lor ascultare e o pierdere de timp. Chiar credea cineva ca un preot va cistiga functia de presedinte? Sau un independent venit din neantul unei scari de bloc cu valori morale si utopice drept programe politice?

Probabil ca cei ce sint adeptii egalitatii universale a timpilor de antena cred ca prin aceasta masura se apara dreptul cetatenilor de a candida, indiferent de afilierile politice ale televiziunilor ce organizeaza dezbateri. Ceea ce uita, este ca prin interventionismul practicat asupra televiziunilor private se baga cu ciubotele in concurenta libera. Campania electorala inseamna competitie. Tot competitie este si intre posturile tv. As prefera sa vad daca o televiziune va risca sa-l mediatizeze pe Dan Voiculescu sau pe Gigi Becali 24 din 24 de ore si sa-si prabuseasca audienta. Sau daca alta televiziune va alege, pentru coerenta logica a unei dezbateri, sa nu-l cheme pe Vadim. Daca timpii de antena nu ar mai fi reglementati unitar, s-ar crea mai multe emisiuni politice de valoare. Cu actori care conteaza. Care sint, cel putin teoretic, capabili de a face performanta. Performanta ce face bine si in domeniul ratingului, dar si in cel al unei culturi politice. Libera concurenta, riscul asumat al unui partizanat politic ori al unei neutralitati simulate sau, din contra, obiectivitatea creata in absenta unor masuri coercitive sint factori ce ar putea separa clar apele in televiziunile din Romania.